x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Președintele interimar, Ilie Bolojan, în fața românilor: Declarații cruciale înainte de turul al doilea al alegerilor prezidențiale, într-o ediție specială Observator Antena 1, ora 19.30

Președintele interimar, Ilie Bolojan, în fața românilor: Declarații cruciale înainte de turul al doilea al alegerilor prezidențiale, într-o ediție specială Observator Antena 1, ora 19.30

de Redacția Jurnalul    |    13 Mai 2025   •   14:00
Președintele interimar, Ilie Bolojan, în fața românilor: Declarații cruciale înainte de turul al doilea al alegerilor prezidențiale, într-o ediție specială Observator Antena 1, ora 19.30

Cu mai puțin de o săptămână înainte de cea mai controversată finală prezidențială din istoria democratică a României, instabilitatea politică și economică își fac simțite efectele în viețile românilor.

Deprecierea leului și creşterea dobânzilor produc efecte în lanț, în timp ce campania electorală intră pe ultima sută de metri.

Ilie Bolojan vine în fața românilor, la Observator Antena 1. În interviul acordat Alessandrei Stoicescu, președintele interimar al României răspunde la întrebările fierbinți ale momentului, despre cum ar putea arăta țara după alegerile din 18 mai.
Declarațiile se văd la Antena 1 și pe antenaplay.ro, într-o ediție specială Observator, de la ora 19.30. Acestea pot fi urmărite și pe observatornews.ro, Youtube Observator, Facebook Observator și Tik Tok Observator. Pentru cele mai noi știri, nu uitați să vă abonați la canalul de WhatsApp al Observator sau să descărcați Aplicația Observator News din Google Play sau din App Store.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹
Alege BINE pentru TINE. TU ești LIDERUL

OBSERVATOR. Despre oameni. Știrile așa cum trebuie să fie

https://observatornews.ro/  
https://www.facebook.com/ObservatorAntena1  
https://www.instagram.com/observatorantena1/  
https://www.tiktok.com/@observatorantena1?lang=en

×
Subiecte în articol: Ilie Bolojan