x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Încep filmările pentru cel de-al optulea sezon Insula Iubirii. Radu Vâlcan a ajuns deja în Thailanda

Încep filmările pentru cel de-al optulea sezon Insula Iubirii. Radu Vâlcan a ajuns deja în Thailanda

de Redacția Jurnalul    |    26 Feb 2024   •   20:45
Încep filmările pentru cel de-al optulea sezon Insula Iubirii. Radu Vâlcan a ajuns deja în Thailanda

Pornind de la premisa #cineiubeştenulasă, Insula Iubirii se pregăteşte să primească noi cupluri curajoase şi determinate să trăiască experienţa vieţii lor, în cadrul reality show-ului care a schimbat destinele multor perechi de îndrăgostiţi. Radu Vâlcan şi echipa de filmare, alături de concurenţii şi ispitele noului sezon, au ajuns deja în Thailanda, acolo unde se va filma cel de-al optulea sezon al reality show-ului de la Antena 1.

Insula Iubirii are o însemnătate aparte de data aceasta. Începem filmările pentru sezonul opt în luna iubirii. 8 este data mea de naștere, de asemenea în luna iubirii. Îmi place să cred că cei care participă la testul de anul acesta sunt guvernați de încredere și înțelepciune, de dorințe și ambiții. Şi cum toate sezoanele au reuşit să ne surprindă în feluri în care nici nu ne-am fi gândit, sunt convins că nici sezonul 8 nu va face excepţie!”, dezvăluie Radu Vâlcan, gazda reality show-ului de la Antena 1. 

Cel mai dur test de fidelitate provoacă noi cupluri să descopere dacă într-adevăr #cineiubeştenulasă şi să îşi pună la încercare stabilitatea relaţiei şi puterea sentimentelor. „Sunt meniţi să fie împreună?”, „Trăiesc o iubire adevărată, indestructibilă sau dragostea lor e doar un foc de paie ce se va stinge la prima adiere de vânt?” sunt doar câteva dintre arzătoarele întrebări la care cuplurile vor să afle răspunsuri cu ajutorul testului Insula Iubirii.

Timp de 21 de zile îşi vor supune partenerul, dar şi pe ei înşişi, celor mai intense tentaţii, trăind aventura vieţii lor, pentru ca la final, fiecare partener din cuplu să ia asumat decizia pentru care a venit la Insula Iubirii. Ce concluzii vor trage noii concurenţi după experienţa de 21 de zile departe unul de celălalt, dar aproape de cele mai seducătoare ispite, telespectatorii vor putea afla urmărind cel mai nou sezon Insula Iubirii, la Antena 1. Două resorturi exclusiviste din Phuket, cea mai mare insulă din Thailanda, îi vor găzdui pe cei care vor trebui să decidă dacă lasă loc tentaţiei să le distrugă relaţia, la Insula Iubirii.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: radu valcan Insula Iubirii Thailanda