Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Mihai Vișoiu a ars ca o flacără puternică în toți acești ani sub presiunea muncii la ziar, care nu îl obosea, ci-i dădea adrenalina știrii, așa încât sintagma funebră „s-a stins” are completa acoperire a realității.
Între sutele de confrați care s-au perindat prin redacții și ne-am intersectat în vârtejul vremurilor, el avea cele mai mai îndreptățite merite să fie numit „reporterul frenetic”. Nu-i scăpa nimic din suferința semenilor, înțelegea rapid sensul evenimentului, avea înțelepciunea să separe minciuna de adevăr pentru a intra mereu și mereu în marea bătălie a ideilor de partea celor opresați. Nu s-a lăsat prostit de false onoruri, nu și-a vândut cinstea pe arginți, se arunca în focul disputelor cu vigoarea pe care o preluase din ring, sportul tinereții care i-a călit caracterul.
Nu făcea însă niciodată box cu umbra, cauzele lui erau plecate din stringența conflictului pentru progres, avea portrete acide în alb și negru, anchetele și reportajele lui din Câmpia Bărăganului și de pe malurile Borcei depășeau prin forță cadrul local și aveau relevanță pentru întreaga țară.
Într-o istorie a presei românești, Mihai Vișoiu este exemplul clasic al ziaristului care sfințește locul.
A avut, deopotrivă, harul scrisului picurat neobosit în opera literară care stă bine pe un raft de bibliotecă. Proză scurtă, romane, scenarii de film, piese de teatru au pe copertă și afiș numele Mihai Vișoiu. Copil fiind, a prins în gena amintirilor bombardamentele americanilor asupra rafinăriilor din Ploiești, spaima de război fiindu-i un crez și motiv de inspirație pentru multe din aceste ficțiuni cu personaje și întâmplări reale.
Drumurile vieții ne-au pus deseori alături. În adolescență l-am privit și l-am susținut în confruntarea sportivă din ring, apoi, părinții mei i-au îndrumat primii pași spre animatorul cultural care avea să devină la Călărași și apoi la Slobozia. Intrarea în slujba scrisului la ziar, în tumultuosul an 1968, când invazia rusească plana asupra României, ne-a apropiat și mai mult, transformând colegialitatea într-o trainică prietenie. Mereu îi receptam sfaturile, criticile lui erau pornite din credința că mesajul spre cititor sau telespectator poate fi mai direct, mai puternic, tranșat spre o idee patriotică.
Stilul lui inconfundabil de abordare a subiectelor, de susținerea lor publică au creat o marcă bine conturată, marca ,,Mihai Vișoiu”, care rămâne înscrisă peren în lumea presei.
La cimitirul din Slobozia unde își va afla odihna, ca o haltă spre Înalt, vom merge să punem un bujor roșu, floarea care mustește de energie și explodează cu pasiune, așa cum a fost trăirea lui Mihai Vișoiu, ruptă din calendar de Ziua Sfinților Împărați Constantin și Elena.
