x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Au, n-au treabă, comentează la tv

Au, n-au treabă, comentează la tv

de Dana Cobuz    |    28 Sep 2008   •   00:00
Au, n-au treabă, comentează la tv

SUNTEM SALVAŢI!  ●  E PLINĂ ŢARA DE “SPECIALIŞTI”...
Deşi cu munca nu se prea omoară, românului îi place să-şi dea cu părerea. Aşa se face că oricine se pricepe la orice, iar “specialist” sau “specializat” sunt cuvinte care ar face bine să nu coboare din dicţionar în lumea reală.



SUNTEM SALVAŢI!  ●  E PLINĂ ŢARA DE “SPECIALIŞTI”...
Deşi cu munca nu se prea omoară, românului îi place să-şi dea cu părerea. Aşa se face că oricine se pricepe la orice, iar “specialist” sau “specializat” sunt cuvinte care ar face bine să nu coboare din dicţionar în lumea reală.

După modelul analiştilor din politică, finanţe sau din domeniul militar, ar fi bine să se înfiinţeze şi “meseria” de analist monden. Aşa, nu puţine personaje care-şi rup din timpul preţios (pe care oricum nu prea ştim cu ce şi-l ocupă) pentru a se înfiinţa la televizor, unde îşi dau cu părerea despre una, despre alta, ar intra în “legalitate”. Oricum, în România eşti cu atât mai vedetă cu cât eşti mai des prezent pe micul ecran, indiferent dacă vorbeşti acolo despre intrarea ţării în Uniunea Europeană sau despre cine are geantă Vuitton falsă şi cine nu.

TÂNĂRA SPERANŢĂ. Vorbim despre nunţi, botezuri, cluburi sau pur şi simplu despre cuiul din perete? Întotdeauna avem la îndemână o doamnă capabilă să dea răspunsul la orice întrebare: Oana Roman. Ultima dată când şi-a dat dat cu părerea a fost după nunta Adelinei Elisei cu Cristi Chivu: “Nu mi-a plăcut rochia Adelinei, nu era destul de spectaculoasă şi nunta ar fi fost mai reuşită dacă erau şi nişte manele”. Vreţi poate să ştiţi ce înseamnă un bărbat adevărat? Răspunsul ni-l dă tot Oana, de parcă la uşa ei ar fi bătut cohorte de bărbaţi model: “Pentru a putea cuceri o femeie adevărată, trebuie ştiinţă, maturitate, educaţie, maniere, bun simţ, conversaţie, sclipire chiar. Trebuie să poţi surprinde prin gesturi, prin vorbe spuse când trebuie, trebuie subtilitate şi siguranţă de sine”. Câtă ştiinţă şi câtă înţelepciune!

Cristian Ţânţăreanu o fi el un om simpatic şi glumeţ, dar mai bine şi-ar vedea de treburile domniei sale decât să vină în studiourile de televiziune să vorbească despre potenţa cu care se mândreşte la vârsta pensiei. Că face sex zilnic, că se îmbăiază în aceeaşi piscină cu nu ştiu ce frumuseţi exotice mai mult sau nu dedicate meseriei de actriţă porno, cât de mult i-a plăcut să facă amor în mijlocul pădurii sau cât de indicate sunt fructele de mare în creşterea potenţei... chiar nu aveţi “ambalajul” necesar pentru a preda asemenea lecţii televizate românilor, domnule Ţânţăreanu!

Nici un subiect nu este inabordabil pentru plurivalentul Mădălin Voicu. De la povestiri din viaţa beizadelelor nomenclaturii comuniste la asemuirea concursului Eurovision cu “Miss Piranda” şi până la datul cu părerea despre ce se întâmplă în fotbalul de la noi sau de aiurea, Voicu le ştie pe toate. În plus, este nelipsit de la prima, maxim a doua ediţie a oricărei emisiuni noi, care aduce vedete în platou. Brianna Caradja s-a gândit care ar fi cadoul potrivit pentru un mascul de Ziua Bărbatului: “Un buchet de bere sau, pe modelul cadourilor făcute de bărbaţi femeilor (un robot de bucătărie, un aspirator, un toaster) – un mop, o găleată de gunoi, o listă de sarcini de îndeplinit în gospodărie. O alifie pentru dureri musculare de la butonarea telecomenzii...”.

×
Subiecte în articol: antimonden