Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pentru mulţi, făcători de cântece sau simpli melomani, muzica de consum este ca o femeie uşoară: te distrezi cu ea o dată, dar nu o iei acasă. Pentru alţii, muzica de consum este relaxarea urechii, este prietenul care te însoţeşte în maşină, la job sau acasă.
Trendofonia (trendul activ) şi trendofilia (trendul pasiv) nu sunt anomalii sexuale, nici boli venerice. Sunt perversiuni muzicale. Sau, şi mai rău, seamănă cu sexul fast-food făcut în maşină, pe marginea şoselei. Trei acorduri, un ritm de tuţi-tuţi, o linie melodică învârtită pe aceleaşi note şi un text previzibil, pe care îl întâlneşti şi în alte 400 de piese... cam asta ar fi traducerea muzicii de consum în viziunea compozitorilor cu studii. Un fel de apă plată cu helas: are gust de chimicale şi-ţi mai strepezeşte şi dinţii. Majoritatea calculatoriştilor, software-iştilor, orchestratorilor şi compozitorilor ştie ce e aia prostituţie muzicală. Şi nu mă refer la duduile dezbrăcate, care-şi cotcodăcesc iubirile şi despărţirile la televizor, ci la facerea muzicii cu tastatura pe genunchi. Unii o detestă şi continuă să scrie muzică fără să-şi dea jos nădragii, refuzând să se alinieze trendurilor. Alţii o contestă, dar o practică, săturându-se de atâta stat la coada showbiz-ului. Sunt şi indivizi care nu ştiu să facă altceva decât muzici "comerciale", chestiune care nu presupune ştiinţă şi în nici un caz artă, ci doar softuri, programe şi inspiraţie în a fura din ce au scris alţii. Şi mai există o categorie de compozitori, spectatori ai propriului timp, care se lamentează, critică, desfiinţează, fără să mai aibă însă şi o altă ocupaţie în afară de asta.
CINE DICTEAZĂ? Trendul este cel care guvernează muzica şi difuzările pe radio sunt cele care conturează profesionalismul compozitorului. Tot trendul este motorul şi raţiunea de a face muzică. Că, dacă nu eşti pe radio, nu exişti. "Totul evoluează şi muzica o dată cu noi. Trebuie să fii în trend. Muzica se upgradează. BMW e pe piaţă de o grămadă de timp şi totuşi vine cu un model nou în fiecare an. Aşa şi muzica. Nu poţi să vii cu aceeaşi muzică la fel ca în secolul al XVII-lea, după Bach şi Beethoven", zice Costi Ioniţă, "upgradându-l" pe Bach (născut în 1685) cu aproape două secole. Exceptând stilul toporişcă al lui Costi Ioniţă, în principiu, lucrurile nu sunt deloc fără echivoc. Există piese de o simplitate desăvârşită şi de o frumuseţe rarisimă. Există piese care nu-ţi pun la încercare cunoştinţele de meloman, dar care nasc emoţii şi trăiri teribile. Piese curate, cinstite şi de bun-simţ. Aşadar, nu tot ce e simplu e prost. La asta să se fi referit Costi Ioniţă? Parcă nu…
"Showbiz-ul şi-a deschis toate uşile pentru a promova nonvalori. Politica posturilor este să promoveze doar trendul X, piaţa se satură repede şi se cer alte piese în alte trenduri – declară Adrian Cristescu-Korect. În anul 2008, spre exemplu, s-au succedat în jur de cinci trenduri. O să ajungem să avem trei trenduri pe zi. Cuvântul de ordine este consum. Doar că este pus pe seama consumatorilor, când, de fapt, direcţia este dată de producători. Radiourilor li
s-a dat mult prea mare putere şi sunt cele care hotărăsc gustul publicului. Dar oamenii încep să se sature de sound-uri şi softuri şi vor să asculte muzică."
PROMOVAREA PENIBILULUI. Care este nivelul muzicii româneşti în anul 2008? La întrebarea asta a răspuns Florin Grozea (HI-Q): "Muzica românească are nivelul unui copil de 8 ani! Unui copil de 8 ani trebuie aşadar să-i dai muzica pe care s-o înţeleagă la vârsta lui. Nu certa copilul! Înţelege-l!". Pe de altă parte, tot Florin Grozea spune că "muzica este o artă, iar arta e subiectivă. Să spui că o piesă e mai bună decât alta nu este un criteriu care ţine de adevărul absolut. Este ca o vânătoare de vrăjitoare. Beethoven nu ar fi avut nici un fel de succes dacă se năştea azi". Nici un dram de succes n-ar fi avut nici Frank Sinatra, nici Luis Miguel, nici Céline Dion dacă se năşteau la noi. Căci, pe lângă faptul că nimeni nu e profet în ţara lui, România, cu precădere, habar nu are să-şi respecte artiştii. Însă ea ar avea habar, săraca, dacă ar şti să-i deosebească pe artişti de "trendofoni", pe designeri de croitori, pe oamenii de afaceri de şnapani.
