In ultima vreme, Proconsul a avut un program foarte incarcat. Dupa turneul efectuat in tara, prilejuit de promovarea celui mai recent album al trupei, "5", incheiat cu un concert in Bucuresti, Bodo&Co. au tinut-o numai in spectacole prin tara.
CU VOUA. Nici joi seara nu au stat departe de scena, prezentandu-se la apel in Backstage. Clubul a fost plin ochi, bucurestenii au venit pentru a-l vedea la lucru pe Bodo, care le promisese ca va canta pana cand admiratorii ii vor ordona sa se opreasca. Numai ca s-a vrut Proconsul la infinit, iar pe vocalist nu-l mai tineau corzile vocale si, dupa cateva ore, a tras pe dreapta. Printre spectatorii prezenti s-au aflat si cativa membri ai grupului umoristic Voua, care s-au manifestat extrem de zgomotos, de fapt asa cum le sta bine unor rockeri adevarati.
CU SOCRII. Bineinteles ca dupa maratonul de "cinci stele", Bodo (foto) ne-a marturisit ca asteapta cu nerabdare venirea Craciunului, pentru a-si putea "trage sufletul". Mai ales ca in acest an va avea sio pereche de socri langa el de Sarbatori. "Pentru toti membrii Proconsul, Craciunul si Pastile sunt zile sfante. Noi niciodata nu am acceptat si nu vom accepta sa cantam in aceste perioade, indiferent de ofertele care ni se fac. Anul acesta voi petrece Craciunul alaturi de cei dragi, de parinti, dar si de socrii mei. Suntem o familie numeroasa si, in timpul anului, nu avem timp sa ne adunam toti la aceeasi masa", ne-a declarat Bodo. In ceea ce priveste planurile de Revelion, cantaretul a subliniat faptul ca nu este o zi de sarbatoare, ci o petrecere si, prin urmare, Proconsul va fi la munca. (Adrian Vaduva)