x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Cine-i artist şi vara, departe ajunge!

Cine-i artist şi vara, departe ajunge!

de Dana Cobuz    |    08 Aug 2010   •   00:00
Cine-i artist şi vara, departe ajunge!

În timp ce majoritatea artiştilor români se culcă pe o ureche, pe motiv că showbiz-ul suferă din pricina crizei financiare generale şi că, oricum, vara este anotimpul concediilor, alţii pun osul la muncă şi răsplata nu întârzie să se arate.



În această vară cap de listă în topul celor mai harnici artişti este, probabil, cel mai în vogă cântăreţ român al momentului, Edward Maya. În urmă cu câteva zile, "Stereo Love", hitul care a făcut înconjurul lumii şi a cucerit topurile internaţionale, a primit Discul de Aur în Germania. Cu vânzări de peste 150.000 de exemplare, "Stereo Love" (Edward Maya şi Vika Jigulina) a fost declarat imnul verii în aceeaşi ţară. Piesa cu pricina deţine de altfel un record de audienţă pentru o piesă românească pe YouTube, cu peste 56 de milioane de vizualizări.

Edward Maya nu se complace însă în succesul neaşteptat pe care i l-a adus "Stereo Love", ci încearcă diverse metode pentru a "mulge" la maximum simpatia de care se bucură pe mai toate continentele. "În ultima vreme m-am străduit foarte mult să arăt cât de mult îmi pasă de fanii mei sau chiar de oamenii cărora le place muzica mea (...) Unul din cele mai recente şi mai mari proiecte pe care vi le prezint este Edward Maya Onluine Store. Avem o serie de tricouri speciale - şi pentru fete, şi pentru băieţi, imprimate cu marca Edward Maya (EM). Câteva le puteţi câştiga în cadrul concursului pe care îl punem la cale. De asemenea, puteţi câştiga ceasuri şi ochelari de soare marca EM sau postere cu autograf. Magazinul online va fi în curând deschis pentru toţi vizitatorii şi este un concept creat gândindu-mă la voi. Totodată, pentru că tot sunt întrebat în fiecare zi despre asta, aş vrea să anunţ oficial că noul meu single va apărea pe piaţă în septembrie. Şi asta nu e tot ce am pregătit pentru voi, aşa că rămâneţi aproape, pentru că multe alte surprize şi secrete sunt gata să fie devoalate...", scrie Edward pe site-ul său.

"Chica Bomb" s-a potrivit ca o mănuşă publicului european al lui Dan Bălan. Piesă de club, videoclip plin de erotism, iată reţeta succesului. Şi cum orice reţetă trebuie repetată dacă a ieşit bine la prima probă, Bălan tocmai a dat poporului (deocamdată celui rus), o nouă piesă croită pe modelul "Chica Bomb". "Justify Sex" se numeşte noul single, interpretat în premieră la sfârşitul lui iulie, la concertul Europa Plus LIVE 2010 din Moscova. Ritmul este foarte asemănător celui din precedentul hit, iar în cele trei minute şi ceva cât durează melodia cuvântul cel mai des pronunţat este "sex". Nu-i de mirare că ruşii au fost pe loc cuceriţi de noua piesă, la succesul căreia şi-a adus aportul - vocal şi prin mişcări lascive - şi o tânără moldoveancă blondă, Tatiana Gribencea. Managerul lui Dan Bălan, Dumitru Rusu, a declarat pentru UNIMEDIA că până în septembrie 2010 piesa va avea şi un videoclip.

Dacă pentru cei aflaţi deja "pe val" poate nu e un mare efort să lanseze un nou single sau un videoclip, pentru cei din "conul de umbră" revenirea e mai dificilă, dar nu imposibilă. Cătălina Toma se numără printre puţinii artişti care au reuşit performanţa de a-şi păstra un loc bine delimitat în memoria muzicală a românilor graţie timbrului său vocal deosebit. Din motive mai puţin cunoscute marelui public, Cătălina a stat departe de reflectoare mulţi ani. Dar în toamnă revine în linia întâi, cu un nou album, intitulat "Invincible". Anunţul a fost făcut chiar de cântăreaţă, pe proriul cont de Facebook: "Cel de-al treilea meu album, Invincible, a fost finalizat oficial şi este gata să intre la vânzare în magazinul online iTunes şi de acolo pe iPod-urile voastre. Ca să nu rataţi momentul, reveniţi pentru detalii".

Trupa Deepcentral şi-a cucerit fanii din România mai mult pe muncă şi mai puţin pe promovare artificială. Rodul muncii s-a văzut în numărul invitaţiilor pentru concerte în străinătate, în special în spaţiul rusofon. Mai nou, hitul Deepcentral "In Love" a ajuns pe prima poziţie în topul celor mai difuzate piese la radiourile din Bulgaria, conform Bulgarian Nielsen Airplay Chart. Bestmusic scrie că performanţa vine ca o continuare a succesului la nord de Dunăre al acestei melodii, Doru şi George fiind recent premiaţi la Romanian Music Awards 2010 pentru cea mai difuzată melodie la radio şi tv. Deepcentral a intrat recent în difuzare şi la cel mai mare post de radio din Rusia, Europa Plus. Şi pentru că munca te eliberează, dar îţi aduce şi bani, trupa se pregăteşte de filmarea videoclipului pentru noul single "Music Makes Me Free".

Artistul harnic munceşte şi în grădina... online! Un design minimalist, o imagine proaspătă şi platformă de blog sunt noutăţile site-ului www.keo.ro. Succesul în showbiz nu se contorizează doar în apariţii în faţa camerelor de luat vederi, iar Keo ştie prea bine acest lucru. Aşa că a hotărât să arate lumii şi ce face el ca scriitor, compozitor şi producător. De aceea a creat pe pagina lui de internet secţiunea "Works", unde vizitatorii pot găsi piese compuse de Keo pentru artişti precum Alexandra Ungureanu, Cătălin Josan, Blaxy Girls, Andreea Bălan, Anna Lesko şi alţii.

×
Subiecte în articol: antimonden