x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Confirmare - Manics la B’estfest!

Confirmare - Manics la B’estfest!

13 Mar 2008   •   00:00
Confirmare  - Manics la B’estfest!

Unul dintre cele mai valoroase grupuri britpop din ultimii cincisprezece ani, Manic Street Preachers, a confirmat pentru B’estfest 2008. Manics, aşa cum îi alintă fanii, şi-au început cariera în ’92 şi la început cântau punk, apoi s-au orientat spre rock.



Unul dintre cele mai valoroase grupuri britpop din ultimii cincisprezece ani, Manic Street Preachers, a confirmat pentru B’estfest 2008. Manics, aşa cum îi alintă fanii, şi-au început cariera în ’92 şi la început cântau punk, apoi s-au orientat spre rock. Grupul s-a remarcat de la început prin versuri angajate, multe dintre ele cu încărcătură politică, de orientare socialistă. De-a lungul anilor a participat la marile festivaluri din Marea Britanie, Glastonbury, Isle of Wight, Rock Ness sau V Festival, iar la vară bifează şi B’estfest-ul din România, unde până acum au connfirmat Nelly Furtado, Kaiser Chiefs, Roisin Murphy (Moloko) pentru primele trei zile şi Judas Priest în ziua a patra, Aftershock. Abonamentele la B’estfest (240 de lei), cât şi biletele la B’estfest Aftershock (75 de lei) sunt deja în vânzare şi se pot achiziţiona din reţeaua magazinelor Diverta sau online, de pe www.myticket.ro.

×
Subiecte în articol: antimonden