Actorii romăni din "Tinereţe fără tinereţe" nu au fost incă invitaţi la premiera mondială a filmului.
Actorii romăni din "Tinereţe fără tinereţe" nu au fost incă invitaţi la premiera mondială a filmului.
Primul lungmetraj regizat de Francis Ford Coppola in ultimii 10 ani, "Tinereţe fără tinereţe" (Youth without Youth), va avea premiera mondială la Roma, in a doua jumătate a lunii octombrie. Cu toate că mai bine de 90% din echipa care a participat la producţia acestei pelicule este reprezentată de romăni, ai noştri nu au primit incă invitaţii la acest eveniment.
"Ha-ha! Ar fi fost şi culmea ca, pentru o apariţie de 30 de secunde, in finalul poveştii, să fiu invitat la Roma. Sunt actori care au stat mult la filmări, bănuiesc că ei vor fi acolo. Sigur că şi mie mi-ar fi plăcut...", ne-a răspuns Dragoş Bucur (barmanul din "Tinereţe fără tinereţe") la curiozitatea privind prezenţa lui la premiera mondială a peliculei.
Adrian Pintea, care deţine un rol mai consistent in această producţie, nu a fost nici el invitat. Cel puţin, nu incă. "Onorant ar fi din partea lor să invite actorii romăni, intrucăt filmul este in mare măsură făcut cu contribuţia noastră. Cu fonduri proprii, nu mă descurc să ajung la Roma, la toamnă. Am fost deja la Milano, ceea ce mi-a consumat bugetul de excursii pe acest an. Dar, cine ştie! Pănă in octombrie mai e mult, poate voi fi şi eu invitat", ne-a spus Adrian Pintea.
Pelicula il readuce pe Coppola in ţara in care işi are rădăcinile cu ocazia celei de-a doua ediţii a Festivalului RomaCinemaFest, care va avea loc in perioada 18-27 octombrie, la mare concurenţă cu Festivalul de Film de la Veneţia. "Acest film reprezintă o nouă perioadă din cariera mea, in care intenţionez să fac doar pelicule personale. Aştept cu nerăbdare să particip la premiera lui in Italia, ţară ai cărei mari maeştri precum Rossellini, Fellini, Visconti, Pasolini şi Antonioni m-au inspirat in tinereţea mea", a declarat recent Coppola pentru Reuters.
"Tinereţe fără tinereţe" a costat cinci milioane de dolari şi a fost realizat cu o echipă aproape integral formată din romăni. In distribuţie apar, pe lăngă Tim Roth, Bruno Ganz, Matt Damon, şi Marcel Iureş, Alexandra Maria Lara, Alexandra Pirici, Florin Piersic Jr, Adrian Pintea, Adriana Titieni, Ana Maria Marinca, Dragoş Bucur, Dorina Lazăr şi Alexandru Repan. Sony Pictures Classics va lansa filmul lui Coppola in Statele Unite şi Canada la inceputul lui decembrie, in cinematografele din Europa urmănd să intre la inceputul lui 2008.
"Mi s-a părut interesant să vin aici, unde se petrece acţiunea din «Tinereţe fără tinereţe». Am colaborat foarte bine cu colegii romăni, care alcătuiesc aproximativ 98% din totalul echipei. Dintr-un anumit punct de vedere, filmul meu este unul romănesc" Francis Ford Coppola |