x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Despre oameni, bere şi flori cu Regal

Despre oameni, bere şi flori cu Regal

de Dana Cobuz    |    04 Oct 2009   •   00:00
Despre oameni, bere şi flori cu Regal

Gore, Cipi, Laza, Tibi şi Dodo se încăpăţânează să găsească "Bani de bere" şi în plină criză. Este manifestul trupei Regal, invitate să cânte în deschiderea recitalului lui Emir Kusturica şi al No Smoking Orchestra, de la Arad de la 26 septembrie.



Jurnalul Naţional: Cum aţi apărut şi cine-a fost la început Regal?

Regal: Am apărut ca un efect secundar întârziat al Big-bang-ului: după Univers, planete, viaţă, om şi obiceiurile sale a apărut şi Regal, care a evoluat în diferitele stadii ale existenţei sale, începând cu "Basca" (vezi homo ludens) până în stadiul actual cu "Banii de bere", respectiv homo sapiens. Ce va aduce viitorul omenirii?... Rămâne de văzut!!!

 Basca voastră din păr de oaie v-a cam lăsat în ploaie... Ce s-a întâmplat de aţi dispărut în ceaţă atâta vreme?

Se spune că dacă stai în ploaie creşti mare. Şi ceaţa este un fenomen natural asociat ploii. Am revenit călare pe curcubeu să dăm culoare din culoare fanilor şi ascultătorilor de muzică bună.

 Rock sau etno?

Suntem tot trupa Regal şi cântăm rock. Acest nou album prezintă o variantă a muzicii rock româneşti, antrenantă, pentru toate vârstele, cu elemente, teme şi instrumente folclorice adaptate stilului nostru.

 Şi totuşi cum vă câştigaţi existenţa?


Creştinul spune că omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care vine de la Dumnezeu; artistul trăieşte din talentul cu care a fost înzestrat, care vine tot de la Dumnezeu. Mai mult decât faptul că trăim din muzică, putem spune că trăim pentru muzică.

 Ce v-a determinat s-o luaţi de la capăt?

În muzică nu cred că putem vorbi despre vreun capăt; poate doar despre noi şi noi începuturi. Muzica adevărată se regenerează, evoluează, se reinventează o dată cu oamenii dedicaţi ei. Am gândit şi am simţit nevoia să ne exprimăm într-o nouă viziune, să revenim la resursele inepuizabile ale folclorului românesc şi nu numai, să satirizăm mediul social-politic înconjurător, să vorbim despre noi, oameni, bere şi flori în cele nouă piese adunate în acest album.

Pericolul letal: extratereştrii
 Primul show în noua formulă din Bucureşti a fost la Silver Church. Cum a fost reîntâlnirea cu publicul de aici?


Cred că sentimentul a fost reciproc: pe de o parte, aşteptarea din partea publicului a noului material, iar pe de altă parte, aşteptarea noastră ca "mesajul nostru pozitiv" să ajungă la oamenii care au venit să ne vadă şi să ne asculte.  

 Dacă inflaţia nu vă omoară, care ar putea fi pericolul letal pentru Regal?

Extratereştrii. Nu ştim ce muzică ascultă.

 În afară de bani de bere, vă aşteptaţi ca "Banii de bere" să vă mai aducă şi altceva?

Singura aşteptare e ca "Banii de bere" să aducă zâmbete şi voie bună celor ce ne ascultă, să cânte, să ţipe şi să sară alături de noi la concerte.

 Cum a apărut "combinaţia" cu Emir Kusturica?

Pentru o "combinaţie" perfectă la acest eveniment din cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Arad (concertul Regal-Kusturica a fost la 26 septembrie 2009) era nevoie de două pisici: Emir Kusturica vine cu pisica albă, noi aducem pisica neagră.

 La final, inevitabila întrebare: ce planuri de viitor aveţi?

Să ne ipotecăm rând pe rând casa şi viaţa pentru câte un inel cu diamant şi-o nuntă ca-n poveşti, cu final marca Regal: "Şi-au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi. Şi, de n-or fi murit, or mai cânta şi azi..."!

×
Subiecte în articol: antimonden