x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Din nou impreuna?

Din nou impreuna?

21 Noi 2004   •   00:00

Desi au divortat la incepul anului, Eugen Mihaescu si Catalina Mocanu (Realitatea TV) au venit impreuna la inaugurarea unei gradinite.

SIMONA ECOVOIU

FAMILIE. Catalina si Eugen, alaturi de baietelul lor
Vineri seara a avut loc petrecerea de inaugurare a Gradinitei "Acorns British Style Nursery", cu predare in limba engleza. Au fost invitate si vedete cu copii, multe dintre ele fiind interesate la modul serios de subiect. La un moment dat au intrat pe usa Eugen Mihaescu, chitaristul trupei Krypton, si Catalina Mocanu, stirista postului Realitatea TV.

BEZELE. O aparitie care ne-a pus ganduri, avand in vedere ca cei doi au trecut, la inceputul anului, printr-un divort cu nabadai. El o acuzase atunci de adulter, iar ea de faptul ca nu este un tata bun. Si-au adus si baietelul, pe Andrei Eugen, in varsta de un an si opt luni, pe care tatal-vedeta l-a filmat nonstop. Dupa ce s-au separat si din punct de vedere legal, Catalina a ramas cu copilul, iar Eugen cu vila din Ghencea. I-am urmarit putin si ne-am dat seama ca ceva inca ii mai leaga si, cu siguranta, nu e vorba doar despre copil. Si-au zambit adesea, si-au vorbit frumos, ceea ce nu prea se mai intampla intre divortati.

REFUZA OLITA. De la ea am aflat ca Andrei a fost foarte bolnav, a avut pneumonie, astfel ca a fost nevoita sa stea cu el in spital aproape o luna. Iar acum si-a luat concediu medical pentru a-l supraveghea. Mihaescu jr stie deja sa mearga pe bicicleta, dar refuza sa-si faca nevoile la olita, preferand, in continuare, pampersii. Cat priveste raspunsul ei la intrebarea noastra: "Vrei sa te impaci cu fostul sot?", putem spune ca a fost oarecum neclar si lasa loc de interpretari.i

CONCLUZIE

"Nu, nu ne-am impacat. Fiecare continua sa stea la casa lui. Ceva ne va lega toata viata. Copilul nostru, Andrei, trebuie sa se bucure de ajutorul si dragostea ambilor parinti. Nu trebuie sa-l afecteze pe micut divortul nostru" - Catalina Mocanu, fosta nevasta a lui Eugen
×
Subiecte în articol: antimonden