x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Dorothy a ramas fara pantofi

Dorothy a ramas fara pantofi

01 Sep 2005   •   00:00
Dorothy a ramas fara pantofi

Cei mai faimosi pantofi din lumea filmului, cei ai lui Dorothy din "Vrajitorul din Oz", au fost furati din Muzeul Judy Garland (Minnesota). Incaltarile, asigurate pentru suma de 800.000 de euro, erau una din cele patru perechi purtate de actrita la filmarile peliculei din 1939.

Primele lectii de inot din viata

Talini este primul pui de urs polar nascut la gradina zoologica din Detroit in ultimii 15 ani. Mama sa, Barle, nascuta in salbaticie, a fost salvata de reprezentantii gradinii de la un circ din Puerto Rico. Talini este foarte atenta la mama sa si o imita in tot ceea ce face

Autostrada pentru OZN-uri

Ted Anderson, din SUA, sustine ca la aproximativ 80 de kilometri deasupra Terrei exista o veritabila autostrada pentru OZN-uri. "Eu si mii de prieteni ne uitam la OZN-uri inca din 1968. Nave-cargo vin din alte lumi pentru a planta alte nave mai mici pe Pamant", declara Anderson.

Omul-ghiulea / Zbor deasupra granitei

Americanul David Smith Sr, cel care detine deja recordul pentru cea mai lunga distanta parcursa de un om propulsat de un tun, a adaugat la lista sa de reusite o proiectare peste granita dintre SUA si Mexic, relateaza AP. David Smith a fluturat in fata asistentei pasaportul sau, dupa care s-a suit in tun si a zburat aproape 50 de metri din zona plajei Tijuana, Mexico, pana peste cealalta parte a granitei, aterizand in siguranta in Border Field State Park, San Diego.

Colectie - Ceramica de Picasso, scoasa la licitatie

O colectie de obiecte de ceramica realizate de Pablo Picasso va fi scoasa la licitatie spre finalul anului la Londra, relateaza BBC News. Mai mult de 100 de farfurii, boluri, cani, placi ornamentale si vaze realizate de artist vor fi scoase la vanzare si este de asteptat ca fiecare dintre acestea sa obtina un pret situat intre aproximativ 1.400 si 50.000 de euro. Una dintre atractiile licitatiei va fi o vaza denumita Tripode, pe care Picasso a realizat-o din lut in 1951, fiind apoi pictata si imbracata in sticla. Alte piese importante din cadrul licitatiei vor fi: un ulcior din lut, partial pictat si acoperit cu sticla, denumit "Femme du Barbu", si o farfurie din lut numita "Visage de Femme". Colectia va fi scoasa la licitatie la Sotheby’s la 26 octombrie. Picasso a realizat mai mult de 600 de piese diferite, majoritatea devenind disponibila in editii limitate. El a facut si piese de ceramica pe care le-a pastrat. De asemenea, vor fi puse la vanzare si cateva lucrari ale artistului francez Jean Cocteau.

Pereche - Mariah Carey in bratele lui Eddie Murphy?

Diva soul Mariah Carey se pare ca are o legatura mai mult decat amicala cu celebrul actor Eddie Murphy, cei doi fiind vazuti impreuna intr-un local de noapte din Miami, informeaza Rompres. Conform martorilor oculari, cei doi nu au fost deloc retinuti cand a fost vorba de imbratisari si sarutari. Sotia lui Eddie Murphy, Nicole, a inaintat la inceputul acestei luni cererea de divort, motivele fiind deja banalele "divergente ireconciliabile".

Spania - A inceput razboiul tomatelor

In tara lui Don Quijote a inceput traditionala bataie cu rosii, denumita sugestiv "La Tomatina". In fiecare an, la sfarsitul lunii august, in orasul Bunol, rosiile sunt la mare cautare. Dar nu pentru bulion, ci pentru cele mai nastrusnice batai din cate s-au vazut. Strada centrala a micului oras Bunol se umple de oameni veniti nu doar din Spania, ci si din alte tari ale lumii, care, in cateva ore, nu mai pot fi recunoscuti. Distractia este gratis, iar regulile sunt putine: este obligatoriu sa strivesti rosia inainte de a o folosi ca proiectil si nu este permisa aruncarea altor obiecte. Nu trebuie sa-ti faci griji pentru terminarea munitiei, intrucat camioane incarcate cu 125.000 de kilograme de rosii patruleaza prin Plaza Del Pueblo, locul de desfasurare al macelului. Participantii au la dispozitie doua ore, intre 11:00 si 13:00, pentru a se manifesta.

Furt - Dorothy a ramas fara pantofi

Cei mai faimosi pantofi din lumea filmului, cei ai lui Dorothy din "Vrajitorul din Oz", au fost furati din muzeul Judy Garland (Minnesota), relateaza The Guardian. Incaltarile, asigurate pentru suma de 800.000 de euro, erau una din cele patru perechi purtate de actrita la filmarile peliculei din 1939. Pantofii apartineau unui colectionar din Los Angeles, Michael Shaw, care ii imprumutase muzeului pe o perioada de zece saptamani. "Este un cosmar pentru mine. Acest furt nu este doar o crima impotriva mea ci si o crima impotriva copiilor. Pantofii au fost folositi pentru a strange bani pentru cei ce sufera de SIDA, pentru a-i ajuta pe copiii strazii, pentru programe de alfabetizare si pentru copiii care sufera de sindromul Down sau autism", a declarat Shaw.

Washington - S-a usurat pe computerul puscariei

Un gardian a fost arestat dupa ce s-a imbatat crita apoi s-a usurat pe computerul inchisorii din Olympia (Washington). Desi si-a cerut scuze, Willie M. Shannon, 26 de ani, a trecut de partea cealalta a gratiilor, fiind transferat la Thurston County Jail. Pagubele produse de petrecaretul gardian se ridica la aproximativ 1.500 de dolari. Responsabilii inchisorii au fost nevoiti sa inlocuiasca monitorul, unitatea centrala si faxul intrucat Shannon n-a mai nimerit toaleta.

Spectator - Mistret, la Turul Spaniei

Ciclistii care au trecut in Turul Spaniei prin localitatea Argamasilla de Alba au avut un spectator mai putin obisnuit, si anume un porc mistret. Animalul domesticit si stapanul sau au privit cu interes cea de-a patra etapa a unuia dintre cele mai importante tururi de ciclism din lume. Invingatorul acestei etape a fost italianul Alessandro Pettachi, pe locul doi clasandu-se norvegianul Thor Hushovd.

Anunt - Matrimoniale in lanul de porumb

Un fermier american si-a scris un anunt matrimonial in propriul lan de porumb. "Femeie, caucaziana, singura, neaparat sa iubeasca viata la ferma", asa suna anuntul lui Pieter DeHond (41 de ani) din Canandaigua (New York), la care au raspuns nu mai putin de 700 de femei. Mesajul sau a ajuns prin intermediul mass-media in toate colturile lumii, chiar si in Africa de Sud. DeHong nu stie inca pe cine va alege, insa va pastra ca amintire toate scrisorile primite.
×
Subiecte în articol: antimonden