Acesta s-a întors acasă după noaptea petrecută în spital, după ce a căzut la vila sa din Nisa, transmite BBC.
Cântărețul, în vârstă de 76 de ani, a fost dus la ortopedia centrului spitalicesc Princess Grace din Monaco, unde a fost tratat pentru răni minore.
Un purtător de cuvânt a confirmat pentru BBC News că Sir Elton a fost internat "în urma unei alunecări în casa sa din sudul Franței".
"Elton a vizitat spitalul local ca măsură de precauție. În urma unor controale, a fost externat imediat în această dimineață, iar acum s-a întors acasă și se simte bine”, a continuat acesta.
Sir Elton și-a petrecut vara în Franța alături de soțul său David Furnish și de cei doi fii ai lor, după ce a încheiat în iulie turneul Farewell Yellow Brick Road.
Cu o lună mai devreme, el a susținut un concert pe scena Pyramid Stage din cadrul Festivalului Glastonbury, care a fost capul de afiș al întregii cariere.