x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Info Monden 3 august 2007

Info Monden 3 august 2007

de Dana Cobuz    |    03 Aug 2007   •   00:00
Info Monden 3 august 2007
Sursa foto: Christian Silva/

Compozitorul şi dirijorul Ionel Tudor a refuzat să cănte la o nuntă, deşi putea să căştige o căruţă de bani.

UNGARIA - Romăni, umor şi castraveţi

Caricaturistul şi umoristul Ion Barbu, printre altele părintele spiritual al Festivalului "Om rău" de la Petrila, se numără printre invitaţii de onoare ai Festivalului Castraveţilor de la Micherechi (Ungaria), de la 11-12 august. Barbu aduce in bagaje o intreagă expoziţie de caricatură, dar şi inregistrări video de la Petrila. De muzică se ocupă Nucu Pandrea, căntăreţ din frunză. Pentru că poate scoate sunete melodioase din orice frunză, Nucu va pune la loc de cinste frunza de castravete. Pe parcursul festivalului, Ion Barbu şi o echipă de la MTV Szeged vor face un reportaj umoristic. (Dana Cobuz)

GHINION - "salvaţi-mi casa"... şi piciorul!

Prezentatoarei emisiunii "SOS - Salvaţi-mi casa" nu i-a priit concediul in locurile de baştină. Olimpia Mălai a vrut să revadă, alături de căţiva prieteni, Cetatea Devei. Cu capul in nori, nu a observat o viperă care se incălzea la soare şi a călcat-o. Deznodămăntul este uşor de intuit: vipera şi-a infipt colţii veninoşi in piciorul tinerei. "Mă durea ingrozitor. Nu-mi mai simţeam piciorul, insă am avut noroc cu prietenii mei, care m-au dus imediat la spital", povesteşte aceasta. După căteva zile de spitalizare, vedeta Prima TV este "ca nouă". (D.C.)

OFERTA LUI BURSUC - Ionel a refuzat 20.000 de euro

Compozitorul şi dirijorul Ionel Tudor (foto) a refuzat să cănte la o nuntă, deşi putea să căştige o căruţă de bani. Dan Bursuc l-a vrut cu tot dinadinsul, impreună cu o parte din Big Bandul Radio. Tudor a cerut 20.000 de euro numai să scape de Bursuc. Dar, surpriză! Acesta a acceptat să-i plătească suma cerută. Pănă la urmă, Ionel Tudor i-a zis in faţă că nu poate să onoreze un astfel de angajament. Iată că banii nu cumpără chiar pe oricine!

AVIOANE - Un rocker comentator

Primul spectacol Aero Grand Prix din Romănia (25-26 august) va fi comentat de Bruce Dickinson, vocalistul trupei britanice heavy metal Iron Maiden, a anunţat oficial directorul Aerodromului Tuzla, Adrian Vasilache. Paul Bruce Dickinson nu este doar vocalistul unei trupe rock de excepţie, ci şi pilot de avion, moderator al unui show de radio, scrimer şi compozitor. Spectacolul aerian va fi organizat cu căteva zile inaintea cursei de Formula 1 pe apă Class One Romanian Grand Prix, de pe Lacul Siutghiol din Mamaia. (D.C.)

×
Subiecte în articol: antimonden