Kate Middleton, pe coperta revistei Vogue, la centenarul ediției britanice
Ducesa de Cambridge, Kate Middleton, va apărea pe coperta numărului aniversar care va celebra centenarul ediţiei britanice a revistei Vogue, relatează Reuters.
Sâmbătă seara, editorii de la Vogue au dezvăluit pe site coperta lunii iunie, înfăţişând o Kate zâmbitoare, cu pălărie verde, sacou maro şi bluză albă, fotografiată într-o locaţie în aer liber.
O altă fotografie făcută publică de cei de la Vogue o înfăţişează pe ducesă într-o bluză cu dungi roşu cu negru, sprijinindu-se de un gard de lemn.
Două dintre pozele în care apare Kate, realizate în luna ianuarie de către fotograful britanic Josh Olins, vor fi expuse la National Portrait Gallery din Londra, în cadrul unei expoziţii care va marca 100 de ani de existenţă a Vogue.
Diana, mama soţului ducesei, Prinţul William, a apărut de mai multe ori pe coperta Vogue, însă alţi membri ai familiei regale, printre care Regina Elisabeta a II-a, doar în pictoriale în interiorul revistei.
Potrivit Vogue, numărul din luna iunie al revistei - care va putea fi achiziţionat începând de joi - prezintă primul pictorial de fashion al lui Kate.
Sursa: AGERPRES

Ştiri din .ro
-
Și-a numit o consilieră fără studii de specialitate în conducerea Fondului de Investiții Kazah-Român de un miliard de dolari. Explicația ministrului energiei libertatea.ro
-
Lucian Viziru și-a luat soția și au părăsit România definitiv. Azi e de nerecunoscut! Cum arată și cu ce se ocupă acum libertatea.ro
Liviu şi Andrei se transformă în trupa Andre la Te cunosc de undeva! Andreea Bălan nu rezistă şi pleacă de lângă colegii ei
Cine sunt cele 25 de pretendente la inima Burlacului

Modul în care porți geanta spune multe despre personalitatea ta

Cum facem vestiţii mucenici moldoveneşti
Circuite noi pentru vizitatori, în jurul celor mai frumoase castele

La 17 ani, Daria Ștefania merge în finala iUmor! Cea de-a treia ediție, lider de audiență
Cea de-a treia ediție iUmor a fost lider de audiență
Chefi la cuțite – lider de audiență. Connect-R a venit în emisiune la rugămintea fiicei sale

Donald Trump, roast istoric la iUmor, miercuri, de la 20.30, la Antena 1

Cum poți deveni make-up artist: sfaturi pentru primii pași și o viziune productivă
Redescoperirea relației sau a căsniciei: ce poți face pentru a dezvolta constant pasiunea pentru partener
Chefi la cuțite – lider de audiență cu cel de-al doilea episod. Show-ul a fost urmărit de peste 2 milioane de telespectatori

Parfumurile orientale: descoperă de ce au devenit atât de populare în întreaga lume?

Debut în forță pentru noul sezon Chefi la cuțite. Emisiunea a fost lider de audiență pe publicul comercial

Toto Dumitrescu se alătură distribuţiei serialului Adela, de la Antena 1
