x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden La iComedy, Cosmin Seleşi îl provoacă pe Mikey Hash să sară în apă de la o înălțime de zece metri

La iComedy, Cosmin Seleşi îl provoacă pe Mikey Hash să sară în apă de la o înălțime de zece metri

10 Dec 2013   •   12:43
La iComedy, Cosmin Seleşi îl provoacă pe Mikey Hash să sară în apă de la o înălțime de zece metri
Sursa foto: Gabriela Arsenie/Gabriela Arsenie

Provocarea la care ar fi trebuit să fie supus invitatul special al emisiunii iComedy s-a transformat, pentru prima oră, în provocarea prezentatorului. Astfel, Mikey Hash a devenit, fără să vrea, protagonistul rubricii iTupeu a ediției de vineri, 13 decembrie, și a trebuit să sară în apă de la zece metri înălțime.

Inițial, Mikey i-a propus lui Cosmin Seleși să se arunce în apă de la o înălțime de 10 metri. Însă Cosmin l-a refuzat, pe motiv că-i este teamă. Și l-a îndemnat pe Mikey să sară el, dacă tot are tupeu. Prezentatorul a acceptat, deși n-a sărit vreodată nici măcar de la 30 de centimetri înălțime.

“Ostilitățile” s-au desfășurat la Bazinul olimpic din cadrul complexului Lia Manoliu unde, pentru început, Mikey s-a încălzit cu o săritură de la un metru deasupra apei. Au urmat săriturile de la trei, cinci și șapte metri. “Te omor, Cosmine!”, i-a strigat Mikey lui Cosmin, din apă, după ce s-a aruncat de la șapte metri. 

Înainte de marea încercare de la zece metri, Mikey a fost instruit de unul dintre antrenorii olimpici. I s-a explicat cum să-și ia avânt, cum să țină brațele, cum să întindă picioarele. “Mi-au spus: gâtul nu poți să ți-l rupi, eventual o mână sau un picior... Încă mai am apă în urechi”, a povestit Mikey, la câteva ore de la aventura acvatică.
Dacă a reușit el să-și înfrângă teama și să sară de la 10 metri înălțime, vedeți vineri, 13 decembrie, de la ora 20.30, la iComedy.


×