x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Medeea Marinescu îşi înşală soțul cu Răzvan Simion, la “Totul e permis”

Medeea Marinescu îşi înşală soțul cu Răzvan Simion, la “Totul e permis”

02 Oct 2013   •   09:52
Medeea Marinescu îşi înşală soțul cu Răzvan Simion, la “Totul e permis”

„Totul e permis”, cel mai spumos și mai înclinat show, începe azi, 2 octombrie, de la ora 20.30, la Antena 1. Un show spectaculos, cu probe dintre cele mai amuzante și ingenioase, bazate pe teme de actorie, precum improvizația sau mima, în care se întâmplă multe premiere: Dorina Chiriac face echipă alături de fostul ei soț, Florin Piersic jr., Marius Manole o sărută pătimaș pe Medeea Marinescu, Magda Catone îl are ca și coechipier pe Carol, fiul ei și al regretatului Șerban Ionescu, iar Roxana Ciuhulescu apare pentru prima oară într-o emisiune de divertisment la un alt post de televiziune decât cel care a consacrat-o.

„Este pentru prima oară când fac altceva decât auto. Augusta (n.n. Augusta Lazarov, Head of Entertainment Antena Group) m-a convins să accept acest proiect (râde). Iar aici, la emisiune, m-am distrat teribil. Este pentru prima oară când mi se strică machiajul de la atâta râs”, spune Roxana Ciuhulescu.
În prima ediție, pe planul înclinat, Medeea Marinescu este sărutată cu patos de Marius Manole, în calitatea sa de soț încornorat, în producția “Amanții în flagrant”, în care Răzvan Simion improvizează alături de ei în rolul amantului, iar Lucian Ghimiși în cel al detectivului particular. L-am întrebat pe Marius Manole cum crede că va reacționa soțul real al Medeei, când va vedea scena la televizor: “Nu cred că va fi nici o problemă. În primul rând, suntem foarte buni prieteni și știe că nu are de ce să-și facă griji. În al doilea rând, suntem actori și la noi lucrurile astea sunt de mult fumate.  Noi interpretăm niște personaje”, a spus talentatul actor.

Prima ediție a show-ului “Totul e permis” îi va aduce în fața telespectatorilor pe Marius Manole, Medeea Marinescu, Răzvan Simion și Lucian Ghimiși, respectiv Dorina Chiriac, Vladimir Drăghia, Adriana Titieni și Cosmin Seleși, împărțiți în două echipe. Proba de foc a show-ului și cea mai spectaculoasă este aceea a planului înclinat la 22,5 grade, o suprafață pe care se alunecă foarte ușor și pe care concurenții au de improvizat pe teme date, la indicațiile prezentatorului, Alexandru Ion. 

Supershow-ul „Totul e permis” începe azi, 2 octombrie, de la ora 20.30, la Antena 1!

×