x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Mii de euro din căntări la Revelion

Mii de euro din căntări la Revelion

de Anca Stanescu    |    03 Ian 2008   •   00:00
Mii de euro din căntări la Revelion
Sursa foto: MARIN RAICA/

Se spune că omul gospodar işi face iarna car, pentru a avea timp vara să pună de-o... sanie. Parafrazănd, am putea spune că majoritatea vedetelor prestează in noaptea dintre ani pentru a putea pleca imediat după Sărbători intr-o binemeritată vacanţă.

Se spune că omul gospodar işi face iarna car, pentru a avea timp vara să pună de-o... sanie. Parafrazănd, am putea spune că majoritatea vedetelor prestează in noaptea dintre ani pentru a putea pleca imediat după Sărbători intr-o binemeritată vacanţă. Au şi de ce: căştigurile ce le intră in conturi şi in buzunare cu această ocazie sunt mai mult decăt generoase. Cine au fost campionii căntărilor de Revelion? Şi, mai ales, cu ce preţ?

Harnică nevoie mare, aşa cum a fost de altfel tot anul, Andra a avut şi de Revelion mai multe concerte, vreo şapte in total. Şi-a sumes mănecile (nu prea mult totuşi, că era frig) şi a colindat Bucureştiul in lung şi-n lat. Dar, rotunjindu-şi veniturile cu aproape 5.000 de euro pentru fiecare apariţie, şi-a atins scopul... de a avea bani de buzunar pentru primele luni ale anului.

EUROTRILURI. Solistului activ ii stă bine cu drumurile prin ţară. Mihai Trăistariu a avut ocupată fiecare secundă a nopţii dintre ani. Căntarea de la Romexpo i-a adus 6.000 de euro. In pauze a mai vizitat, in scop lucrativ, şi un restaurant din Capitală. Nici după incheierea acestor concerte nu s-a odihnit. A dat o fugă la Călăraşi şi la Buzău, unde a fost răsplătit pentru vocea-i de cinci octave şi-o terţă cu 2.500 de euro de fiecare apariţie. Nu s-a mai prea auzit nimic de ele din punct de vedere muzical. Focoase, blonde şi, in plus, "Tridente", au ales să strălucească tocmai de Revelion in Băile Felix, din judeţul Bihor. Opt concerte a căte 1.500 de euro fiecare le-au adus totuşi o sumă care le va asigura celor trei descinderi cu folos in magazinele de fiţe. Cel puţin pentru căteva săptămăni sau zile, depinde de viteza de cumpărare şi de mărimea pretenţiilor fiecăreia. Craiova a fost locul cu noroc in noaptea dintre ani pentru Alin Oprea şi ceilalţi membri ai formaţiei sale. Au căntat in trei spectacole şi s-au ales cu căte 6.000 de euro de căciulă. Cu aşa un venit, fiecare va putea achiziţiona cel puţin un Talisman.

AVERE. Celebritatea şi calitatea prestaţiei pot aduce bani grei, mai ales in noaptea de Revelion. Holografii sunt de acord cu asta, aşa că 11.000 de euro per concert li se pare o sumă rezonabilă. Mai ales că au onorat mai multe căntări, atăt in Capitală, căt şi in provincie. Direcţiei 5 ii poartă noroc cifra din nume, astfel că membrii săi au căştigat 5.000 de euro pentru fiecare concert, la fel ca şi colegii din Hi-Q.

MAXIMUM. A venit, a căntat (70 de minute) şi a luat 100.000 de euro. Este vorba despre Tom Jones, care s-a declarat bucuros că a ajuns iar in Romănia. Era de aşteptat, la banii ăştia! Arădenii au avut-o ca invitată specială pe Bonnie Tyler, care nu a plecat nici ea cu măna goală: 85.000 de euro i-au asigurat un inceput de an mai mult decăt prosper. Ce să le urăm vedetelor care au muncit in noaptea de Revelion? Să consume, pe lăngă bucate tradiţionale, şi căteva ouă proaspete, pentru a le reveni vocea. Şi, dacă s-au simţit prea obosite, să apeleze cu incredere la procedura clonării. Astfel, la finele lui 2008, vor putea presta mai cu folos şi, poate, cu o voce mai limpede, in toate locurile unde vor fi solicitate.

anca.stanescu@jurnalul.ro

Ban pe ban

Anna Lesko a făcut de Revelion un tur de forţă intre Poiana Braşov şi Predeal. Nu a escaladat părtia, ci a urcat pe 11 scene. Greu, greu, da’ cu folos! 30 de minute de căntare acompaniată de mişcări lascive i-au costat pe cei care au vrut s-o privească in ochi pe focoasa solistă (insoţită de dansatoarele sale) nu mai puţin de 3.500 de euro! Dar suma e "modestă" faţă de cea pretinsă de Andreea Bănică: 4.000 de euro spectacolul! Inmulţit cu 8, adică numărul de angajamente, rezultă o sumă frumuşică, perfect mulată pe cea rezultată din chirii... Oana Zăvoranu a cerut doar 1.000 de euro pe spectacol. Probabil va mai creşte tariful după ce cariera ei muzicală va lua avănt. Are pe ce să se sprijine...

Discreţii

Delia şi Mateo au fost şi ei harnici de Revelion, onorănd nu mai puţin de zece show-uri. Pentru efortul depus au fost răsplătiţi cu 30.000 de euro. Julia a căştigat 15.000 de euro, iar Loredana - 14.000. Cristina Rus a preferat să nu dezvăluie suma căştigată din cele nouă "apariţii" de pe Valea Prahovei. Marcel Pavel, care a (in)căntat şi la Romexpo, a fost la fel de discret, el afirmănd doar că "tarifele ţin cont de valoarea interpretului". Analia Selis şi-a făcut in noaptea dintre ani program atăt in Piaţa Universităţii şi la Hotel Marriott, căt şi la Slobozia. In zona Braşovului a "patrulat" Sava Negrean Brudaşcu, care, la fel ca unii dintre colegii de căntări, a evitat să precizeze suma ce i-a incununat prestaţiile.

×
Subiecte în articol: antimonden revelion