x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden MISIA, o regina care mananca doar dietetic

MISIA, o regina care mananca doar dietetic

30 Noi 2004   •   00:00

Regina fado-ului, Susana Aguiar (foto), alias MISIA, a tinut in mod special sa cante in Romania.

DANA ANDRONIE

Desi si-a incheiat turneul de promovare a noului album in tarile europene, cantareata portugheza aterizeaza pe plaiurile mioritice pentru a sustine un concert pe 4 decembrie in cadrul "Seratelor Brasovului". Dupa Cesaria Evora, renumita artista din Capul Verde, iata ca o alta reprezentanta de seama a muzicii fado strabate sute de mii de kilometri pentru a le canta romanilor. Ea va fi acompaniata de patru instrumentisti, iar pretul unui bilet nu depaseste 1.250.000 de lei. La Teatrul Dramatic Sica Alexandrescu sunt asteptati peste 700 de iubitori ai muzicii de calitate.

ADUNAREA. Urmasa Amaliei Rodrigues, Susana Aguiar, va introduce in recitalul sau toate piesele de rezistenta de pe cele sapte albume pe care le-a scos de-a lungul carierei sale artistice. Fundatia Aurel Mitran, cea care gestioneaza "Seratele Brasovului", n-a primit nici o cerere deosebita din partea invitatei speciale a minifestivalului. MISIA si-a exprimat doar dorinta de a i se asigura numai mancare dietetica. Cativa instrumentisti ai artistei vin la Brasov direct de la Lisabona, iar altii din Olanda. MEDALIE. Cu siguranta, 4 decembrie va ramane in memoria ardelenilor. Nu le este dat in fiecare zi ca o regina a muzicii fado, proaspat medaliata de primarul Parisului, Bertrand DelanoI, sa le faca o vizita, daramite sa le mai si ofere un concert de cea mai buna calitate. De asemenea, Nicu Alifantis si Alexandru Andries vor contribui, pe 2 si 3 decembrie, la realizarea seratelor de la Brasov.

×
Subiecte în articol: antimonden