x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden MONDEN/Suete - 9 iulie 2004

MONDEN/Suete - 9 iulie 2004

09 Iul 2004   •   00:00
MONDEN/Suete  -  9 iulie 2004

Anca s-a abonat la bazinul dinamovistilor

Dupa o perioada aglomerata, in care au avut concerte peste concerte, plus lansarea noului album intitulat "O cireasa amara", fetele de la A.S.I.A. incearca sa se mentina in forma. Anca (foto), de exemplu, a gasit doua metode pentru conditia fizica: alergari si inot. Cantareata fuge cu prietenele trei sferturi de ora prin parcul Circului si si-a facut abonament la Clubul Dinamo. A lasat piscina pentru bazinul "cainilor", caci nu avea destul loc sa-si arate talentele de inotatoare. De cateva zile, interpreta a ramas singura acasa, caci parintii ei sunt deja plecati in concediu. In lipsa lor organizeaza petreceri mici si dese, la care isi invita amicii. Ca si celelalte colege de trupa, Anca abia asteapta vacanta. Numai ca regulamentul interior nu le permite sa stea la distractii mai mult de o saptamana. Asa ca Anca si-a facut deja program pentru zilele libere. Ea spera sa profite din plin de mare si de soare. Are de gand sa plece pe Litoral, dupa care vrea sa viziteze Spania sau Grecia. (Catalina Iancu)

Maruta si-a "concediat" colegele

De cateva zile, Catalin Maruta s-a trezit la "Tonomatul DP2" cu inca doua colege: Ioana Oprea si Eda Marcus. S-a observat de la o posta ca Maruta tine mortis sa fie in centrul atentiei. Le-a tot "intepat" pe fete chiar in timpul show-ului, iar operatorii se amuzau copios. Sa se fi speriat Catalin atat de tare de concurenta? Avea si de ce? Fetele prezentau doar Meteo si Horoscop. Se pare ca Mar...uta s-a stricat din cauza invidiei si nu s-a lasat pana cand nu le-a maturat pe cele doua din emisiune. Incepand de luni va prezenta din nou singur. Iar bomboana de pe tort este ca iubita lui Maruta, Ioana Ioanitoaia, si-a gasit de lucru in spatele camerelor, adica in regie, tot la "Tonomat". (Catalina Iancu)

3.000 de dolari si patru premii de la sarbi

Mihai Traistariu a "impuscat" patru premii la Festivalul International "Sunflower Festival", din fosta Iugoslavie: Trofeul pentru "Cea mai buna voce", Premiul al doilea pentru "Cea mai buna melodie", Premiul de popularitate si Premiul pentru originalitate. El s-a ales si cu frumusica suma de 3.000 de dolari. A trecut si prin peripetii, fiind amendat de vecini cu 50 de euro pentru depasirea vitezei legale. (Simona Ecovoiu)

Monica Anghel catre Pinalti: "Besame mucho"

Saptamana trecuta, la Piatra-Neamt a avut loc un festival la care a participat si Monica Anghel. Cand se afla in focurile interpretarii, diva l-a ochit pe primarul Gheorghe Stefan, zis si Pinalti, si i-a dedicat o melodie: "Cant "Besame mucho" special pentru domnul Gheorghe Stefan. Mi se pare ca aceasta este cea mai potrivita piesa". (Horatiu Tudor)

PICANT

Bodo (Proconsul) si sotia sa, Ioana, au fost in vacanta in Cuba. Doar o saptamana, ca atat le-au ajuns timpul si banii. (D.C.)

Gabriela Vranceanu-Firea a renuntat la extensiile de par. Si-a schimbat look-ul doar in perioada campaniei electorale. (S.E.)
×
Subiecte în articol: antimonden