Muzica usoara grea - Diseurul Tudor Gheorghe

Atractia Capitalei: Sala Palatului. Diseur: Tudor Gheorghe. "Calvarul unei inime pribegi", cantata intr-o seara de vineri din 2006, cu dorul nebun al vremurilor trecute.

Refrenele Bucurestilor interbelici au fost trezite dintr-un somn adanc, precum Frumoasa-din-padurea-adormita. "Nunuto, numai tu,/ Poti sa-ntelegi/ Calvarul unei inime pribegi". Sau "Vecina mea de vizavi/ Are cosite aurii". Sau "Ionel, Ionelule,/ Nu mai bea baiatule/ Fiindca te rad fetele". Sunt doar cateva refrene (pe nedrept uitate) ale slagarelor din muzica usoara interbelica. Peste 4.000 de spectatori l-au cinstit pe trubadurul Tudor Gheorghe pentru indrazneala de-a interpreta muzica Bucurestilor din anii ’30. A sporovait, a fost pe rand Zavaidoc, Cristian Vasile, Jean Moscopol, a dat glas anunturilor din mica publicitate de odinioara, s-a iubit cu chitara, a facut duet cu dirijorul Marius Hristescu… Da, da, Tudor Gheorghe le-a facut pe toate! Nu credeam ca o sa am zile sa-l vad pe trubadur incercand din rasputeri sa nu fie el. Auzi dumneata, Tudor Gheorghe sa nu fie Tudor Gheorghe!

"DE CE RAZI, BA?" Domnul Tudor s-a ostenit sa redea pretiozitatea muzicii usoare romanesti care se asculta la Viena si Paris, desi la vremea aceea nu erau posturi de radio sau de televiziune. A incercat sa fie rarait, sa fie diseur precum Zavaidoc sau Jean Moscopol. Dar cand acel Tudor Gheorghe, care-l interpreteaza atat de bine pe Marin Sorescu, isi mai cerea drepturile, atunci Zavaidoc se contamina de la oltean! Am putea spune ca trubadurul a dus lupte grele cu diseurul. Adica, Tudor Gheorghe s-a batut cu Tudor Gheorghe. Iar lupta n-a fost deloc usoara! "De ce razi, ba?", l-a intrebat trubadurul pe Mircea Micu, care se afla in sala, in primul rand. "Vino tu sa canti in locul meu. Sa vezi cat e de greu!" - l-a mai certat el olteneste. "E foarte grea muzica usoara" - i-a sarit scriitorului in ajutor Angela Similea, care era si ea martor in sala. In aceste conditii, probabil ca nu mai conteaza raspunsul la intrebarea: care dintre cei doi Tudor Gheorghe a castigat batalia?

REFACEREA LUMII. "Angajez fata la toate pentru domn singur. Sau "Mulgator bun, sotia, eventual gospodarie". Sau "Franceza de conversat in timpul dejunului, cautam profesor". Sau "Pereche oameni, bucatareasa si om serviciu, casatoriti. Cauta Banescu". Aceste anunturi se gaseau la mica publicitate in anii ’30. Domnul Tudor Gheorghe, prin "Calvarul unei inime pribegi" a adus un omagiu extraordinar Bucurestilor de altadata. Ion Minulescu, George Toparceanu, Tudor Arghezi au stat de-a dreapta si de-a stanga lui Tudor Gheorghe, calauzindu-l prin insemnarile-testament, intru refacerea unei lumi care mai exista doar in versurile slagarelor nemuritoare. Am putut auzi astfel cum doi Tudori (unul este Arghezi, celalalt e Gheorghe) se inchina in fata Bucurestilor, un oras "ticalos, de o ticalosie minuscula": "Orasule, pe care te iubesc… Tu ai vorbit cu toate limbile drumetilor si te-ai supus obiceiurilor lor, trecand de la unele la celelalte ca de la o zi la ziua viitoare, incalcandu-ti simtirea cu cizmele sau pantofii celui mai de curand venit…. Dar n-ai avut niciodata nici un sfant si nici un scelerat stralucit. Si tu n-ai dat nici pe Eminescu,, nici pe Creanga, nici pe Veniamin Kostachi, nici pe Cantemir, nici pe Kogalniceanu…". Parafrazandu-l pe Tudor Arghezi, indraznesc sa scriu ca acest oras "de o ticalosie minuscula" nu l-a dat nici pe Tudor Gheorghe. Cu toate acestea, el a adus "Calvarul unei inime pribegi" in Capitala. Ce vremuri!

P.S. Cu ajutorul lui Tudor Gheorghe am mai descoperit un plagiat. "Vecina mea de vizavi" (scrisa de J. Mirea in anii ’30) este de fapt, "Trecea fanfara militara" (scrisa de Temsitocle Popa).