x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden O scrisoare a fostului preşedinte John F. Kennedy adresată unei presupuse amante va fi scoasă la licitaţie

O scrisoare a fostului preşedinte John F. Kennedy adresată unei presupuse amante va fi scoasă la licitaţie

08 Iun 2016   •   20:55
O scrisoare a fostului preşedinte John F. Kennedy adresată unei presupuse amante va fi scoasă la licitaţie

O scrisoare de dragoste scrisă de mână de fostul preşedinte John F. Kennedy şi adresată uneia dintre presupusele sale amante va fi scoasă la licitaţie la 23 iunie, la Boston (Massachusetts, SUA), alături de alte documente ale preşedintelui asasinat, relatează EFE.

Scrisoarea de patru pagini, care are un preţ de pornire de 30.000 de dolari, a fost scrisă cu câteva săptămâni înainte de asasinarea lui Kennedy, la 23 noiembrie 1963, şi se crede că îi era destinată Mariei Meyer. Totuşi scrisoarea nu a ajuns la destinatară, potrivit lui Bobby Livingston, vicepreşedinte executiv al casei de licitaţii RR.

Livingston a declarat postului ABC, că John F Kennedy (1961-1963) a ezitat dacă să o trimită sau nu şi până la urmă scrisoarea a rămas în păstrarea secretarei sale personale, Evelyn Lincoln.

"De ce nu pleci o dată din suburbii şi nu vii să mă vizitezi, aici sau săptămâna viitoare la Cape Cod în Boston pe 19? Ştiu că nu este prudent, este iraţional şi că s-ar putea să urăşti ideea dar, pe de altă parte, mie mi-ar face plăcere", scrie fostul preşedinte.

Scrisoarea scrisă pe o foaie de hârtie împăturită în patru are imprimat sigiliul prezidenţial decolorat de timp. AGERPRES

×