x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Patricia Chifor, o ardeleanca printre milanezi

Patricia Chifor, o ardeleanca printre milanezi

24 Feb 2004   •   00:00

Patricia Chifor are 18 ani, vine din Satu-Mare si este fotomodelul agentiei FACE2FACE Models.



Este eleva in clasa a XI-a la Colegiul National "Mihai Eminescu ". Are ca hobby-uri sportul (tae-bo, volei), sedintele foto, dansul, calatoriile si plimbarile in aer liber. Patricia este Miss Satu-Mare si castigatoarea titlului Miss World Romania 2003, organizat de FACE2FACE, detinatorul exclusiv al licentei Miss World. Castigarea finalei nationale a trimis-o tocmai in China, unde a participat la Miss World. Acolo s-a clasat pe locul 24 din 106 candidate si a obtinut locul 3 la competitia sportiva din cadrul concursului. Acum este plecata pentru trei luni in Italia, la una dintre cele mai mari agentii din Milano, iar in aceasta vara va pleca la Londra. (R.I.A.)

×
Subiecte în articol: antimonden