x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden VIDEO - Amber Heard și Johnny Depp, scuze stranii față de Australia

VIDEO - Amber Heard și Johnny Depp, scuze stranii față de Australia

18 Apr 2016   •   14:20
VIDEO - Amber Heard și Johnny Depp, scuze stranii față de Australia

Actriţa Amber Heard, soţia lui Johnny Depp, a fost găsită vinovată de prezentare de acte false când a introdus două animale de companie în Australia. Verdictul a fost pronunţat luni de Curtea magistraţilor din Australia, care i-a aplicat o sancţiune ce nu va fi înregistrată drept condamnare, relatează mass-media locală citată de EFE.

La procesul desfăşurat la tribunalul din Southport la care au asistat Heard şi Depp, judecătoarea Bernadette Callaghanhas i-a impus actriţei achitarea sumei de 767 de dolari (679 de euro) şi obligaţia ca timp de o lună să dea dovadă de un comportament corespunzător, potrivit postului local ABC.

Cei doi soţi nu a dat declaraţii presei când au ajuns la tribunal.

Anterior, pe reţelele de socializare a fost difuzat un clip în care actriţa îşi exprima regretul pentru cele întâmplate şi respectul faţă de legea privind carantina din Australia.

Actriţa în vârstă de 29 de ani a recunoscut că a falsificat documentele veterinare pentru cei doi câini yorkshire terier, Pistol şi Boo, pe care i-a introdus în Australia în 2015, delict care se pedepseşte cu până la un un de închisoare.

Acuzaţia mai gravă, de import ilegal de animale, care se pedepseşte cu până la zece ani de închisoare şi amenda de 73.825 de dolari (65.378 de euro), a fost retrasă.

Reporterul Joel Dry, de la postul australian 9News, a explicat în relatarea sa că Amber Heard şi soţul ei au ieşit cu bine din acest proces, cu condiţia ca actriţa "să nu mai intre în niciun necaz timp de o lună". AGERPRES

Johnny si Amber Depp

×