x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Phil Collins şi fosta sa soţie, Orianne Collins Mejjati, se vor căsători pentru a doua oară

Phil Collins şi fosta sa soţie, Orianne Collins Mejjati, se vor căsători pentru a doua oară

22 Feb 2016   •   21:24
Phil Collins şi fosta sa soţie, Orianne Collins Mejjati, se vor căsători pentru a doua oară

Cunoscutul artist pop britanic Phil Collins şi fosta soţie Orianne Collins Mejjati se vor căsători pentru a doua oară, a declarat aceasta pentru ziarul elveţian Blick am Sonntag.

"Nu ar fi trebuit niciodată să ne despărţim. Separarea noastră a fost o decizie greşită", a povestit Collins Mejjati, de origine elveţiană, într-un interviu publicat duminică şi citat de DPA.

Collins s-a căsătorit cu Orianne în 1999, fiind cea de-a treia căsătorie a starului pop. Aceasta l-a părăsit în 2008 şi s-a mutat la Miami cu cei doi fii ai lor. Cu toate acestea, de anul trecut, cei doi trăiesc din nou ca o familie în Florida.

"Suntem atât apropiaţi încât nu contează dacă suntem sau nu căsătoriţi. Ne vom căsători însă cu siguranţă a doua oară la un moment dat", a declarat Oriane, cunoscută pentru bijuteriile create şi pentru activităţile filantropice.

Cu toate acestea, Collins Mejjati trebuie mai întâi să obţină divorţul de soţul ei actual, bancherul de investiţii Charles Fouad Mejjati.AGERPRES

×
Subiecte în articol: phil collins