x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Povestea ultimului partizan în viaţă, „În premieră cu Carmen Avram”

Povestea ultimului partizan în viaţă, „În premieră cu Carmen Avram”

20 Dec 2013   •   14:29
Povestea ultimului partizan în viaţă, „În premieră cu Carmen Avram”

A luptat ani în şir împotriva sistemului şi batalioane de comunişti au fost trimise după el să-l lichideze. De şapte ori a stat în faţa morţii şi de şapte ori a fost salvat de Dumnezeu. „Securistul acela care m-a văzut, scrie în această carte «Am somat şi am tras. Mi s-a blocat pistolul». Cine i-a blocat pistolul, stimată doamnă? Numai Dumnezeu”, povesteşte acesta. Altădată, glonţul a pornit, dar s-a oprit în biblia pe care o purta asupra lui.

Povestea românului a cărui credinţă a fost mai puternică decât o armată întreagă, „În premieră”, duminică, de la ora 21.00, la Antena 3.


Promo-ul aici.

 

×