Mama solistului Mihai Traistariu se zbate intre viata si moarte. Acesta sa fie, oare, pretul pe care trebuie sa-l plateasca Mihai pentru succesul inregistrat la Eurovision?
Marti, starea sanatatii mamei lui Mihai Traistariu s-a inrautatit brusc, fiind transportata de urgenta ieri-dimineata la Spitalul Fundeni din Bu-curesti. Diagnosticul: ciroza hepatica. "Ea a avut mereu probleme de sanatate, ba cu ficatul, ba cu inima. Stiu ca de doua ori a facut hepatita. Cu vreo doua saptamani inainte de participarea mea la Eurovision i s-a facut rau. A stat internata cateva zile. Parea ca se refacuse cat de cat, a fost externata, numai ca acasa n-a putut sa manance nimic. A fost spitalizata din nou, fiind trecuta pe perfuzii", spune Mihai. LA RADIO. In saptamana in care a stat la Atena, pregatindu-si evolutia pentru Eurovision, Traistariu a pastrat zilnic legatura cu cea care l-a adus pe lume: "Am sunat-o mereu, atat timp cat o auzeam vorbind ma simteam mai bine, de la ea mi-am luat energia pentru concurs. Apoi, i-a fost afectat creierul, deja nu mai pronunta bine cuvintele. Atunci mi-am dat seama ca ceva nu este in regula. Mama are voce foarte frumoasa, a dorit sa ajunga solista, insa asa a fost sa fie ca visul sa si-l implineasca prin mine. Din pacate, nu m-a vazut la televizor in seara evolutiei mele, dar m-a ascultat la radio. Fratii mei i-au adus la spital un aparat de radio mic. A fost marea ei bucurie. Exista un televizor pe culoar, dar, din cate am inteles, ei i-a fost imposibil sa se scoale din pat". Cu cativa ani in urma, presa de scandal a scos la iveala ca relatia dintre interpret si mama sa nu era dintre cele mai bune, in sensul ca el nu o ajuta cu bani. Ca sa nu mai adaugam ca ea ii scosese la vanzare diplomele si pianul, pentru a avea bani de cheltuiala. TRANSPLANT DE FICAT. Totusi, sangele apa nu se face, iar la greu, el a demonstrat ca ii este alaturi: "O vizitez des, azi a fost transferata la Spitalul Fundeni din Capitala. E in coma, dar nu in coma profunda, vad ca se agi-ta, ceea ce pare a fi un semn bun. Ma rog la Dumnezeu ca medicii sa o faca bine. Cred in minuni! Nu ma pricep la medicina, asa ca nu stiu exact ce tratament va urma. Am inte-les ca i se va face transplant de ficat. M-am interesat si cat ar costa aceasta operatie, 25.000 de euro, daca nu si mai mult, bani pe care nu ii am".Citește pe Antena3.ro