x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Pui de morosan - Muzica etno la 10 luni

Pui de morosan - Muzica etno la 10 luni

de Dana Cobuz    |    05 Sep 2006   •   00:00
Pui de morosan - Muzica etno la 10 luni

Dupa Cleopatra Stratan, care a uimit publicul cu primul ei album, inregistrat la doar trei ani, un nou talent se arata la orizont. Se numeste Raducu, are 1 an si jumatate si este fiul lui Radu si al Ninei Ille.

La inceputul acestui an, Radu Ille junior a devenit cel mai tanar "cantaret" de muzica etno, facand "cunostinta" cu studioul de inregistrari la frageda varsta de 10 luni. "Nu m-asteptam ca si in studio, un loc nefamiliar lui, sa inceapa sa ingane sunetele. Dar pentru ca era foarte fericit sa «cante» cu mami si cu tati, i-am pus si vocea lui pe disc. Am zis ca o sa facem un cantecel doar din gangurelile lui", povesteste Ille senior.

TITIREZ. "Cand ii pui clopu-n cap, incepe sa se-nvarta ca titirezul si canta." Evident, pe "limba" specifica varstei lui. Cantecul lui preferat este "La multi ani" de pe albumul cu acelasi nume, chiar cel in care se aud si cateva din gangurelile lui, printre vocile parintilor Radu si Nina.

"Sunt fericit ca am reusit sa facem piesa asta impreuna. Aveam foarte multe cereri de la admiratori pe site, care nu voiau doar sa vada poze cu noi trei, ci sa ne si auda pe toti trei. Fata de albumele scoase pana acum, acest album e cu cinci trepte peste. Si ca sound, si ca stil, si ca imagine, ca tot. A durat mult, vreo sase luni, dar ne multumeste produsul final", mai spune Radu. La doar un an si jumatate, Raducu isi exerseaza talentul muzical cu piese pentru copii, "Ursuletul Bombonel" si "Cotcodac". Dar tatal sau i-a compus deja cateva piese si abia asteapta ca micutul sa vorbeasca pentru a-i face un album doar al lui: "Visez tot timpul la acel moment, pentru ca vad cat de mult il atrage muzica".

LA MARE
Juniorul familiei Ille a fost in aceasta vara in prima vacanta la mare. A fost incantat de apa si de jucariile celorlalti copii intalniti pe plaja. Cele mai dificile momente au fost cele in care familia se aseza la masa. "Unde avea restaurantul orchestra, s-a zis cu mancarea noastra! Raducu se infiinta la scena, sa cante si sa joace. Mai mananca de mai poti, ca trebuia sa stam cu ochii pe el!", spune tatal.

×
Subiecte în articol: antimonden