Răzbunarea lui Iri Columbeanu

de Miron Manega | 09 Iun 2008 • 00:00

BALET ● Eu sînt, eu vreau, eu pot!
Se pare că e valabilă aserţiunea potrivit căreia orice exces vine dintr-o lipsă. Cel puţin în cazul cuplului Monica-Iri.La ea pentru căa uitat cît costă kilogramul de roşii, deşi provine dintr-o familie modestă, iar la el pentru că îşi exhibă la bătrîneţe frustrările din adolescenţă.

Nu pornim de la nici o prejudecată în această analiză, nu ne indignăm aprioric de diferenţa de vîrstă, nu facem proces de intenţie Monicăi, pentru că s-a lăsat cumpărată. În lumea aceasta orice este posibil, chiar şi dragostea dintre o fată frumoasă şi săracă şi un bărbat bătrîn şi bogat. Pentru că, la o adică, banii înseamnă putere, iar femeilor le plac bărbaţii puternici. Atîta doar că iubirea are un algoritm al ei, care recuză genul de exhibiţionism practicat de Irinel Columbeanu. Viaţa privată a magnatului, afişată atît de insolent la televizor, seamănă – am mai scris-o şi o repet – cu situaţia din bancul cu Bulă, cînd acesta a luat amendă pentru că a făcut pipi în bazin, la ştrand. "Dar toată lumea face asta – i-a spus taică-său –, cum de ai luat tocmai tu amendă?". "Da, dar eu am făcut de la trambulină" – i-a răspuns Bulă, cu mîndrie de rebel. "Amenda" nu va întîrzia să apară.

ACCESORII. Rămînem însă cu aceeaşi mare nedumerire: poţi iubi o fată, o femeie sau chiar pe Monica, într-atîta încît să faci, de dragul ei, pipi de la trambulină? Nu, nu de dragul ei o face, vă asigur! Monica este, aşa cum au fost, înaintea ei, Romaniţa, Anna Lesko şi Blanche, accesoriul strălucitor care-l face pe el vizibil. Singur, cu toţi banii lui, Irinel nu înseamnă nimic. Este incompatibil cu vizibilitatea. Tot ce face el seamănă cu paradele gay, care incită la reacţii de respingere faţă de homosexuali, pentru că ne agresează şi ne dezgustă.

Ei îşi afirmă public valorile genitale, nu pe cele culturale, ceea ce un heterosexual nu ar face-o decît dacă e exhibiţionist. Irinel este un exhibiţionist, dar într-un alt sens decît cel sexual: el, împreună cu Monica lui, ne arată, în "No comment by Monica Columbeanu", tot ce NU fac. Pentru că ei, de fapt, asta fac: nu fac nimic! Se lasă, pur şi simplu, filmaţi în momentele cele mai derizorii ale inexistenţei lor, numită eufemistic existenţă. Nici nu poţi să-i condamni, pentru că nu ai sistem de referinţă, nu ai la ce să-i raportezi: la artă, la muncă, la cultură, la morală, la CNA, la ce?

DISIDENTUL. Irinel Columbeanu a fost, în regimul trecut, inginer programator la porci. Adică la un combinat de porci de la Baloteşti. Iar tatăl său, Ion Columbeanu, era şeful protocolului de la Guvern. "Era de o inteligenţă sclipitoare, un om talentat şi respectat – spune Mădălin Voicu, care-i cunoaşte foarte bine pe amîndoi. Şi astăzi se ţine cont de experienţa lui în guvern. Era genial".

Cea mai profitabilă afacere a lui Irinel este, oficial, Promotion Group International SRL, reprezentantul în România al firmei franceze Alcatel. Se pare că prosperitatea companiei se datorează în mare parte tatălui lui Irinel, om influent şi cu multe relaţii (încă) în străinătate. La întîlnirea de 25 de ani de la terminarea facultăţii, Irinel a făcut însă o declaraţie şocantă, spunînd că el a fost disident al regimului. Ceea ce i-a iritat pe vechii tovarăşi de petreceri, printre care şi Serghei Mizil. "Cum poţi să spui – se întreabă Serghei – că ai fost disident politic cînd, pe vremea lui Ceauşescu, ai stat zeci de ani în vilă cu piscină, aveai case la munte şi la Snagov, aveai acces la maşini străine şi te îmbrăcai cu haine de firmă?!"

Pe vremea cînd Iri avea vîrsta pe care o are acum Monica, era un băiat timid şi retras, care era primit la petrecerile colegilor numai la intervenţia tatălui său. Practic, n-a avut tinereţe. Nu e greu să ne imaginăm ce frustrări a acumulat. Banii i-au dat ulterior tăria de a pune în practică ce nu îndrăznea atunci, după principiul "eu sînt, eu vreau, eu pot". Dar nu mai e bucurie în această manifestare, ci răzbunare. Iri se răzbună acum pe tinereţea pierdută. Va fi taxat fără milă de viaţă şi nimeni nu-l va compătimi. Mădălin Voicu i-a făcut şi o predicţie în acest sens: "El abia acum îşi trăieşte tinereţea. Trebuie să aibă grijă ce vorbeşte, pentru că în curînd o să se sature lumea de baletul lui. Să vezi peste vreo doi ani, cînd o să se sature Monica de el şi o să-i facă vînt pe scări".

SACUL ŞI PETICUL. Despre Monica Columbeanu se pot spune cu certitudine că e mai tînără decît Iri cu 30 de ani şi mai înaltă cu 10 centimetri... A, şi că joacă într-un reality-show (de fapt, un serial despre nimic) intitulat "No comment by Monica Columbeanu". Ea este, la o adică, partea nevinovată a contradicţiei Monica-Iri, care s-a armonizat în cele din urmă (sau a degenerat) în împăciuitoarea expresie "sacul şi peticul".

Au început să se merite unul pe altul, cu alte cuvinte. Iar "proba verităţii" în acest sens este o celebră fază dintr-un magazin, cînd Monica şi-a pus pe cap o geantă cu ştrasuri, crezînd că e căciulă. Dar asta se întîmpla pe vremea cînd nu erau căsătoriţi. Acum Monica s-a emancipat: se duce la piaţă să cumpere roşii cu o geantă Louis Vuiton. Dar, dacă o întrebi cît costă kilul de roşii sau de castraveţi, nu ştie. Se pricepe în schimb (a învăţat între timp) la pictura murală, în special la cea din vila de la Izvorani: "A fost făcută de Sabin Bălaşa în decursul anului 2000. Este una dintre cele mai reprezentative opere ale romantismului cosmic, curent al artei moderne prin care maestul Sabin Bălaşa şi-a autodefinit arta". Nu e nici o greşală. Aceste cuvinte au fost rostite chiar de Monica Columbeanu, nu de criticul de artă Pavel Şuşară sau de Ruxandra Garofeanu!

Mai nou, Monica Columbeanu se pricepe şi la muzica clasică, unde are chiar preferinţe: "Prefer Sonata a III-a pentru pian şi vioară, care aparţine lui George Enescu, decît «Perpetuum mobile» a lui Strauss. Are o expresie lirică aparte, foarte rafinată". Aceste texte te lasă fără comentarii. Zicem şi noi, precum Coconel în reclama la French Toast: "Mişto!".

Fete şi băieţi de cartier

Expresia "băieţi de cartier" n-are nici o legătură cu celebra marcă de ceasuri şi bijuterii Cartier SA. Cuvîntul cartier provine din francezul "quartier" şi înseamnă, la origine, ceea ce înseamnă şi la noi: parte a unui oraş care formează o unitate organică. Mai înseamnă, ca sensuri secundare, parte din comandamentul unei mari unităţi şi a patra parte din stema heraldică. În orice caz, expresia "băieţi de cartier" are legătură cu sensul principal, doar că a deviat, prin sintagmă, la înţelesul de "băieţi de mahala" sau "băieţi de periferie". Băieţii de cartier au o psihologie comunitară, pe care o găsim fie în muzica hip-hop, fie în manele. Luînd în considerare numai aspectul de mentalitate al expresiei, vom descoperi, analizînd-o, că ea nu se manifestă doar în aria zonală a periferiei, ci în orice cartier al Bucureştiului. Se numeşte mentalitate de mahala. A semnalat-o şi a persiflat-o genial marele Caragiale, prin personaje memorabile ca Rică Venturiano sau, mai ales, prin "fetele de cartier" gen Ziţa, Veta sau Miţa Baston. Ei, bine, nici Rică, nici Spiridon, nici Miţa Baston n-au dispărut ca specie. Le vedem astăzi, zilnic, la televizor. O nesfîrşită paradă de ambalaje fără conţinut, care inundă literalmente micul ecran, dimineaţa, la prînz şi seara. Nu comunică nimic, nu construiesc nimic, doar se îmbracă, conduc Lamborghini, se rad în cap, îşi pun cercei în nări – dacă-s băieţi, sau se dezbracă pînă la limita CNA-ului – dacă-s fete. Cînd vorbesc, mai bine-ar tăcea, cînd cîntă, mai bine ar dansa. Şi, în general, mai bine ne-ar lăsa! Iată cîteva nume de referinţă: X Plugaru, Y Pistol, Z Columbeanu, XYZ Trident. Partea Yang a speciei e acoperită cu exemplare gen 0 Maximus, 01 Poponeţ, 000 Iovan şi mulţi alţii cărora, în cadrul acestei rubrici, le vom lăuda calităţile după cum le au. Iar prima calitate a tuturor acestora este aceea că, avînd o mentalitate de cartier, vor să poarte accesorii cu acest nume. E o confuzie la mijloc. Dragi "băieţi şi fete de cartier", aspiranţi la ceasuri şi bijuterii Cartier, această marcă e un simbol al rafinamentului. Între voi şi ea e o distanţă istorică, n-o puteţi compensa cu bani. Dar, în fond, e treaba voastră, numai că de ce trebuie să ştie o ţară întreagă ce v-aţi cumpărat? Nu că ar fi vreo interdicţie în acest sens, dar, dacă vă zornăiţi etichetele în public, presupunem că vă asumaţi şi comentariile noastre despre ceea ce vedem.

REFĂCUT ŞI ADĂUGIT ● Mărire ţie, penisule!
Fizz nu (mai) răspunde... de el
Şi-a lungit penisul cu patru centimetri. A mai şi cîntat. De la ultima strigare de acest fel, pămîntul a înconjurat soarele de vreo două ori. Mai are în dotare şi-un site, în care ne întîmpină aşezat comod pe un fotoliu cînd roşu, cînd gri. Asta-i doar online... Dar dacă nu Fizz, atunci cine?

OOPS! ● Alina a fost "virgină" pînă la 20 de ani
Plugaru’ de la cratiţă
A pus prima oară mîna pe-o manetă la 16 ani. Însă a rămas, traseistic vorbind, virgină pînă la 20, cînd a circulat şi cu RATB-ul. Ar renunţa să mai fie regină (porno) dacă i s-ar oferi un post permanent la coada cratiţei. Doamnelor şi domnilor, Alina Plugaru!

GURA PĂCĂTOSULUI ● Andreşan: "Încep să cred că unii chiar nu am creier"
Pîrţotină, fleorţotină, buleandră, şuleandră
Nu o judecăm, nu o acuzăm, doar v-o prezentăm. Laura Andreşan, întoarsă pe toate feţele. Dezbrăcată de secrete, penetrată de regrete. Că n-a pus-o de-un trio cu Tăriceanu şi Elena Udrea decît în visele ei.

POFTĂ MARE! ● Cine se teme să muşte din Simona Suhoi?
Sensuala, pericol public
E atît de ocupată, încît nu are timp decît de saloane cosmetice. S-a "îndrăgostit" de pi încă de pe băncile şcolii. În fiecare seară se culcă alături de Samir şi Samira. Pe lîngă moţul (auriu) din frunte, deţine şi o tulburare de percepţie. "Oriunde mă duc am senzaţia că, pac!, mi se dă cu ceva în cap", zice ea cu năduf. Unii nu se miră... de ce oare?

"ASPIRATOARE DE GAGICI" ● Pe bancheta din spate: Pistol, Zugravu şi Lesko
Vai de Poponeţul lor!
Dacă ar fi să te iei după porecla lui, ai zice că lui Poponeţ îi cam plac bărbaţii. Da’ de unde! Cel puţin în public, Codin Bogdan Maticiuc, mîndrul purtător al supranumelui cam puturos, se afişează cu femei tot una şi una.

Anna Lesko:Vocea “invizibilă” sau Zglăvoaca de Chişinău
Anna Lesko este pe cale de dispariţie. Nu ea ca persoană, ca identitate civilă, ci ca specie de vedetă. Sau, mai exact, ca specie de pseudovedetă. Totul la Anna Lesko este “pseudo”: declaraţiile, atitudinea, vocea, sînii. În privinţa silicoanelor, ea zice că nu (normal, doar e pseudo), dar dacă priviţi comparativ pozele, trageţi singuri concluzia. Din fericire, problema cu sînii se rezolvă chirurgical, prin proteze de silicon, cu vocea e mai greu. Nu există silicon pentru corzile vocale sau pentru talent. Performanţa Annei Lesko este însă uluitoare: să n-ai nici un pic de volum, nici un strop de timbru şi totuşi să se vorbească şi să se scrie atît despre tine ca despre o cîntăreaţă e o raritate chiar şi în patria play-back-ului. Orice manelist stă mai bine cu vocea decît frumoasa ucrainiancă, spunea cineva, pe bună dreptate.

Citește pe Antena3.ro