Rick Parfitt, chitaristul trupei de rock Status Quo, a fost spitalizat după ce a suferit un atac de cord în timp ce susținea cu grupul său un concert în Antalya, sudul Turciei, a informat joi ziarul turc Sabah citat de EFE.
Muzicianul, cântărețul și compozitorul britanic în vârstă de 67 de ani a suferit infarctul la hotelul unde se odihnea după concertul susținut în ajun în amfiteatrul orașului în cadrul activităților prilejuite de Expo2016 Antalya.
După ce a primit primele îngrijiri la hotel, Parfitt a fost internat la un spital unde medicii au reușit să-l reanimeze după care a fost transferat la spitalul privat Anadolu.
Levent Bulent Tuncer, purtătorul de cuvânt al centrului medical, a declarat agenției turce Anadolu că pacientul "este conștient" dar că viața lui este în pericol constant, astfel încât a fost internat la terapie intensivă.
Tuncer a precizat că a fost nevoie să fie operată o venă congestionată a lui Parfitt, căruia i s-a făcut în urmă cu mulți ani un 'bypass', și că echipa medicală supraveghează îndeaproape starea muzicianului.
AGERPRES