Mai ales cei de sex feminin (specie nouă), precum duduia Bahmuţeanu-vai de noi, cum am putut să-i spunem taman aşa? Doar ea este femeie măritată (de ţăşpe ori chiar) şi credeam că face un atac de apoplexie atunci cănd un portar de la o instituţie a numit-o astfel.
"Sunt doaaaaamnă, nu mai sunt duduie de mult", s-a alintat imediat pe un ton de pension. Dar, odată ajunsă faţă-n faţă cu directorul, a schimbat macazul şi a inceput să lupte pentru a afla cum pot obidiţii să pună măna pe o locuinţă marca ANL. A insistat, s-a lămurit, a contrazis, a oftat neincrezătoare, in fine, a prezentat o gamă atăt de vastă de trăiri şi emoţii, incăt puteai face un manual de negociere privind-o.
Nu a ezitat nici să-şi ia notiţe, spunăndu-i directorului: "Daţi-mi şi mie agenda, să par inteligentă la televizor!". Oare mai contează asta, de vreme ce lupţi pentru cei fără speranţă? Cănd o să te vedem pe un cal măndru, impărţind dreptate in stănga şi-n dreapta? Sfat: nu te aburca nicăieri pănă naşti, s-ar putea să rupi bietul animal...