x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Sîntem în Eurobătălie cu iz de parodie

Sîntem în Eurobătălie cu iz de parodie

de Dana Andronie    |    Dana Cobuz    |    22 Mai 2008   •   00:00
Sîntem în Eurobătălie cu iz de parodie
Sursa foto: Ivan Milutinovic/

NOROCUL NOSTRU ● Alţii s-au fĂcut de rîs în locul lui Nico şi al lui Vlad
România este nr. 1 la Eurovision. Nu vă speriaţi, Nico şi Vlad nu au împlinit visul de secole al conaţionalilor de a cîştiga controversatul campionat european de muzică! Marţi seară, ei au trecut de semifinala de la Belgrad, calificîndu-se în finală, unde vor avea nr. 1, în ordinea de intrare în concurs.



NOROCUL NOSTRU ● Alţii s-au fĂcut de rîs în locul lui Nico şi al lui Vlad
România este nr. 1 la Eurovision. Nu vă speriaţi, Nico şi Vlad nu au împlinit visul de secole al conaţionalilor de a cîştiga controversatul campionat european de muzică! Marţi seară, ei au trecut de semifinala de la Belgrad, calificîndu-se în finală, unde vor avea nr. 1, în ordinea de intrare în concurs.

O parte din cele aproape 20 de milioane de euro cheltuite pentru organizarea concursului Eurovision 2008 din Serbia s-a văzut în spectacolul de lumini impresionant de la Belgrade Arena. Sala nu a fost nici pe un sfert ocupată, deşi biletele, vîndute la pachet (acces la repetiţii, semifinale şi finală), s-au epuizat de la începutul lunii mai. Preţurile acestora s-au încadrat între 116,5 şi 342,5 euro.


CU SPATELE. Pentru prima oară în istoria recentă a Eurovisionului, ţara organizatoare a făcut reclamă agresivă propriilor personalităţi din diferite domenii. Nimic condamnabil, dar clipurile de introducere a participanţilor ar fi trebuit să arate cîte ceva reprezentativ pentru ţările acestora. Sîrbii au ales un clovn, un jucător de tenis, dansatori, halterofili, gimnaşti etc. care nu aveau nici o legătură cu ţările concurente, doar că purtau haine sau accesorii care foloseau culorile de pe drapelele acestora. România a fost tratată cu spatele, la propriu. Cei mai renumiţi bărbaţi fatali ai podiumurilor de modă sîrbeşti s-au schimbat de cămăşi – roşie, galbenă şi albastră – cu spatele la camera de filmat. Implicit, ei au stat cu spatele la spectatorii europeni. Care o fi fost mesajul disimulat al sîrbilor? Că ei îi tratează pe români cu dosul? Sau că românii întorc spatele Europei?! Oricare ar fi el, mesajul nu este onorant pentru România.  


UN LOC. Artiştii noştri au reuşit performanţa să nu se facă de rîs. Nico şi Vlad au prins unul din cele zece locuri în finală, nu neapărat graţie prestaţiei lor, ci mai degrabă mulţumită concurenţei care mai mult s-a maimuţărit decît a cîntat. Chiar şi prin filtrul televotingului, tot au scăpat în finală cîţiva concurenţi-parodie, gen Bosnia-Herţegovina sau Azerbaidjan.

Dacă Vlad a fost întruchiparea tracului, fiind mai mereu furat de un ton mai înalt, dar redresîndu-se de fiecare dată, Nico a căzut victimă propriilor coarde vocale. Artista nu a făcut un secret din problemele pe care le are cu vocea. Cu o lună înainte de Eurovision a recunoscut că medicul i-a recomandat o intervenţie chirurgicală, dar nu şi-o poate permite, pentru că recuperarea cere prea mult timp. Şi-a forţat gîtul şi riscă să-şi "defecteze" iremediabil "instrumentul" cu care a fost înzestrată. Dacă la o chitară, coardele se pot schimba atunci cînd se rup, coardele vocale sînt de neînlocuit. În cazul lui Nico, cel mai fericit diagnostic post-Belgrad este disfonia.

La conferinţa de presă de după prima semifinală, delegaţiile ţărilor calificate au fost invitate să-şi împărtăşească impresiile din concurs. Nico şi Vlad au fost întrebaţi dacă sînt pregătiţi să aibă un mare succes şi în finală. Cei doi au răspuns că sînt bine pregătiţi, dar că va fi foarte dificil, pentru că sînt "atît de multe cîntece bune" şi, din păcate, finala nu va putea avea decît un cîştigător. La ce concurenţi sînt în cărţi, s-ar putea ca Nico şi Vlad să prindă un loc în faţă, cît mai aproape de cîştigător. O condiţie obligatorie este ca vocea lui Nico să nu se răzbune pentru că este supusă la un asemenea efort.


Cine cu cine

O figură deosebită în prima semifinală a făcut Rusia, care a fost blagoslovită cu prezenţa scenică de excepţie a multiplului campion la patinaj artistic Evgheni Plushenko şi a violonistului Edvin Marton. De altfel, rusul Dima Bilan este cotat la bursa zvonurilor drept cîştigător al Eurovisionului din acest an. Bună impresie au lăsat şi israelianul Boaz Mauda, dar şi Maria, din Norvegia. Pe lîngă aceştia, în finala de la 24 mai mai merg concurenţii din Grecia, Finlanda, Bosnia-Herţegovina, Armenia, Polonia şi Azerbaidjan. A doua semifinală Eurovision are loc astă-seară, de la ora 22:00, şi va fi transmisă la TVR 1. În finala de sîmbătă, Nico şi Vlad vor concura, alături de cei enumeraţi mai sus, cu Marea Britanie, Germania, Franţa, Spania şi Serbia (calificate direct) şi cu cei 10 concurenţi aleşi în această seară.

×
Subiecte în articol: antimonden vlad nico nico vlad