x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Studiu - Frizerii si florarii sunt cei mai fericiti

Studiu - Frizerii si florarii sunt cei mai fericiti

de Adriana V. Paduraru    |    30 Mar 2006   •   00:00
Studiu - Frizerii si florarii sunt cei mai fericiti

Potrivit unui studiu anual, cosmeticienii, florarii si frizerii sunt cei mai fericiti oameni din Marea Britanie. Cel mai putin fericiti s-au declarat a fi juristii, functionarii si farmacistii, informeaza BBC.

Printul Harry, de ceara

Angajatii fac ultimele retusuri statuii de ceara a Printului Harry, care urmeaza sa fie expus la Muzeul Madame Tussauds din Londra. Modelul a fost asezat chiar langa fratele sau, Printul William. Alteta Sa Printul Henry Charles Albert Davis este al treilea succesor la tronul Marii Britanii.

Colectie de munitii

Tone de obuze si diverse munitii au fost descoperite in casa unui colectionar de arme, in varsta de 60 de ani, din Oppy (Franta), relateaza Reuters. Sapte locuinte au fost evacuate, iar locuitorii lor nu vor putea reveni decat dupa incheierea operatiunilor de deminare. In casa erau depozitate intre cinci si zece tone de munitii.

Londra - Politia pe role, desfiintata

Politia londoneza a desfiintat o unitate de agenti ce foloseau role pentru deplasare, intrucat a constatat ca acesta nu poate urmari infractorii pe terenuri cu iarba, relateaza Rompres. Politia britanica a crezut ca infiintarea unei asemenea unitati speciale ii va oferi un avantaj fata de nelegiuiti, in ceea ce priveste viteza de deplasare. "Foarte putini ofiteri au fost interesati de aceasta slujba, intrucat e riscanta. Apoi, cand infractorii alearga pe iarba, nu mai pot fi urmariti", a declarat un reprezentant al Politiei.

Proces - Britney Spears a suparat garzile de corp

Trei dintre fostele garzi de corp ale cantaretei Britney Spears au dat-o in judecata pe vedeta, reclamand ca nu le-au fost platite orele in plus pe care le-au facut. Lonnie si Randy Jones si Silas Dukes au fost concediati anul trecut de "printesa pop" si sustin ca nu au fost platiti pentru toate serviciile prestate. Cei trei bodyguarzi ii cer lui Britney compensatii pentru banii neplatiti, precum si penalitati pentru neplata acestora.

Studiu - Frizerii si florarii sunt cei mai fericiti

Potrivit unui studiu anual, cosmeticienii, florarii si frizerii sunt cei mai fericiti oameni din Marea Britanie. Cel mai putin fericiti s-au declarat a fi juristii, functionarii si farmacistii, informeaza BBC. S-a dovedit ca unul dintre secretele fericirii este posibilitatea de a comunica la locul de munca. Astfel, florarii, cosmeticienii si frizerii au declarat ca satisfactia cea mai mare a muncii lor este faptul ca intalnesc mereu oameni noi. Se pare ca un efect asemanator are si comunicarea cu enoriasii asupra preotilor, care s-au clasat pe locul al doilea in ceea ce priveste "coeficientul fericirii". De asemenea, studiul a demonstrat ca "gulerele albe" - managerii, administratorii si intelectualii - sunt mai putin satisfacuti de viata lor, decat persoanele implicate intr-un proces de productie.

Onoare - Destiny’s Child, pe Walk of Fame

Grupul Destiny’s Child a primit o stea pe celebrul bulevard al vedetelor de la Hollywood. "Am inceput sa cantam de cand aveam 9 ani, iar acum primim o stea la Hollywood. Visele mai devin si realitate. Va multumim tuturor pentru sprijinul acordat!", au spus, dupa festivitate, foarte emotionate, fetele. Beyonce Knowles, Kelly Rowland si Michelle Williams s-au despartit anul trecut.

Cura - J-Lo ar putea ajunge ca Popeye

Care este legatura dintre frumoasa actrita si cantareata Jennifer Lopez (foto) si indragitul personaj de desene animate Popeye marinarul? Ei bine, diva latino isi doreste atat de mult sa ramana insarcinata, incat a trecut la o dieta pe baza de... spanac. J-Lo a inceput "cura" de spanac la sfatul medicului, pentru a-si creste nivelul de acid folic din organism si astfel sa-si mareasca sansele de a deveni mamica. "De la aceasta recomandare a doctorului, pentru mine mancarea a inceput sa se rezume la omlete cu spanac dimineata, salate cu spanac pentru pranz si alte fierturi din spanac pentru cina. Daca acest regim nu va avea succes si nu voi ramane insarcinata, macar voi avea niste muschi la fel de mari ca ai lui Popeye", a glumit cantareata.
×
Subiecte în articol: antimonden