x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Un diamant pe scena italiană

Un diamant pe scena italiană

de Dana Cobuz    |    10 Mai 2009   •   00:00
Un diamant pe scena italiană

Singură, cu un copil mic de crescut, "fericita" posesoare de credit bancar, Manuela Manolache şi-a luat inima în dinţi şi a plecat să muncească în Italia. Credea că doar pentru trei luni...



Aţi spune că nu e cu nimic diferită povestea aceasta de poveştile atâtor alţi români plecaţi la muncă în străinătate. Ei bine, cursul pe care l-a luat viaţa Manuelei ne arată că, dacă ai, pe lângă talent, ambiţie şi curaj, poţi ajunge să-ţi vezi visul cu ochii.

În 2004, Manuela Manolache a plecat din România pentru o scurtă perioadă, cu scopul de a câştiga nişte bani care să îi permită să îşi plătească datoriile la bancă. Cu salariul său de profesoară de muzică nu se descurca să-şi crească copilul şi să plătească rate. A renunţat la învăţământ când o familie de români stabiliţi în Italia i-a propus să lucreze într-un hotel. Nu a şovăit să spună "Da". În bagaje şi-a pus şi un CD cu câteva negative ale unor piese. Cum proprietarii hotelului unde lucra invitau grupuri artistice pentru organizarea unor seri muzicale, Manuela a văzut în aceasta o mare şansă de a-şi schimba viitorul. Avea şi pregătirea necesară pentru a cânta: Liceul de Artă "O. Băncilă" din Iaşi şi Universitatea de Stat a Artelor din Chişinău. I-a rugat pe patroni să o lase să cânte. Românca a fost repede remarcată şi a primit propuneri de colaborare cu mici grupuri de instrumentişti. Şi-a investit toţi banii în aparatură, iar după câteva luni a putut să organizeze ea însăşi programe artistice în hoteluri şi restaurante.

SUCCES. Manuela a colaborat cu pianişti şi DJ din zona Rimini. Apoi a început să contacteze organizatori de concursuri de interpretare şi producători. Aşa a ajuns să participe la festivaluri importante de muzică uşoară (între care şi Festivalul Saint Vincent, în finala căruia a ajuns cu piesa "Never Say Goodbye", compusă de Cristian Faur) şi să fie angajată ca solistă a unei orchestre italiene, I Diamanti. Cântă cu orchestra din noiembrie 2007 şi de atunci satisfacţiile profesionale au urmat un alt traseu. Scena este locul unde se simte împlinită, iar publicul o iubeşte pentru simplitatea şi zâmbetul ei. "Dacă înainte de a fi cu orchestra doream să scot un CD, acest vis s-a împlinit şi acum ne pregătim pentru lansarea celui de-al doilea album, în Italia. Anul 2008 a reprezentat pentru mine un succes profesional, deoarece cu orchestra am deschis spectacolul diverşilor actori de la programul de divertisment «Zelig», colindând Italia. În noiembrie, când Marco Simoncelli, campionul mondial la motociclism, a fost premiat în orăşelul natal Coriano, am avut plăcerea ca eu, împreună cu orchestra, să deschid spectacolul transmis de 21 de televiziuni, în faţa a 5.000 de spectatori. Îmi doresc ca românii care au fost prezenţi în acea seară la spectacol să ştie că pe scenă a fost o româncă, iar unde vor vedea afişul cu orchestra I Diamanti îi invit să petreacă alături de noi", spune Manuela. Anul acesta, orchestra I Diamanti va fi prezentă la Udine, Verona, Perugia, Bologna şi în alte oraşe din Italia.

×
Subiecte în articol: antimonden