Urmaşul lui Dinicu e columbofil

Care poate fi viaţa urmaşului unui mare nume al culturii romăneşti, Grigoraş Dinicu?La 66 de ani, pensionar, Alexandru Dinicu s-a dedicat unei pasiuni mai vechi: creşterea porumbeilor. Peretele plin de amintiri "comunică" insă şi altceva: o istorie aparte, presărată cu oameni de talent, cu artişti care şi-au predat ştafeta de la suflet la suflet, ca şi cum coardele viorilor se pot lungi printre secole, cuprinzănd in imbrăţişarea lor familii intregi

Descendenţă - Alexandru nu a continuat visul lui Grigoraş, bunicul său

Care poate fi viaţa urmaşului unui mare nume al culturii romăneşti, Grigoraş Dinicu?

La 66 de ani, pensionar, Alexandru Dinicu s-a dedicat unei pasiuni mai vechi: creşterea porumbeilor. Peretele plin de amintiri "comunică" insă şi altceva: o istorie aparte, presărată cu oameni de talent, cu artişti care şi-au predat ştafeta de la suflet la suflet, ca şi cum coardele viorilor se pot lungi printre secole, cuprinzănd in imbrăţişarea lor familii intregi. Privind fotografiile inrămate, coborăm incet-incet in trecut. Alexandru Dinicu provine dintr-un mare neam de muzicanţi, cei din familia lui fiind de patru generaţii "doctori in pian". Este nepotul lui Grigoraş Dinicu. Născut in 1941, Alexandru Dinicu şi-a pierdut la 8 ani bunicul şi la 14 tatăl pe Grigore Dinicu. A apucat totuşi să adulmece aerul celebrităţii acestora. Povestirile lui te poartă intr-o epocă indepărtată, parcă ireală.

BRILIANT ŞI PLATINĂ. "Bunicul meu, Grigoraş Dinicu, s-a născut la 5 aprilie 1889, in mahalaua Scaune, situată intre Spitalul Colţea şi Rosetti. De mic a inceput să facă pregătire la vioară cu Moş Zamfir, un lăutar celebru pe vremea aceea. Pe la 7-8 ani, Grigoraş cănta in urma căruţei şi incerca să-i reproducă sunetele. Unchiul său, Dimitrie Dinicu, profesor la violoncel, l-a băgat apoi in orchestra lui, ca să facă muzică. Grigoraş avea o mobilitate extraordinară a degetelor măinii. A fost al doilea romăn, după George Enescu, care a căntat cu o vioară Amati, la Ateneu, un concert de Paganini. Fascinat de talentul său, Ioan I. Dalles i-a făcut cadou un briliant montat in platină."

AVENTURI LA MOŞI. Uşor melancolic, Alexandru Dinicu dă viaţă trecutului. "George Enescu şi Dimitrie Dinicu se plimbau odată pe la un tărg de moşi. Printre alte distracţii, exista pe atunci şi un panou foarte mare, in faţa căruia apărea cineva care mima căntatul la vioară. In spatele lui se ascundea insă altcineva care cănta cu adevărat. La un moment dat, Enescu i-a spus lui Dinicu: «Maestre, ăsta parcă ar fi nepotul dumitale, după stil!», referindu-se la muzica auzită. Acesta a replicat: «Nu se poate, nepotul meu e la studii». Dar era chiar Grigoraş Dinicu. Unchiul său s-a supărat crunt şi a fost căt pe ce să-l dea afară din orchestră", spune amuzat Alexandru Dinicu.

COPIL DIN FLORI. Acesta reinvie şi amintirea lui Sile Dinicu. "A fost copilul din flori al lui Vasile Dinicu, unul dintre fraţii lui Grigoraş Dinicu. Acesta l-a şi adoptat, pentru că tatăl său natural nu avea posibilitatea să mai crească şi alţi copii. Sile a dirijat Orchestra Radio, dar a avut şi compoziţii foarte apreciate. Cu toate astea, nu a fost scutit de necazuri, avănd la un moment dat o perioadă de declin din cauza unei iubiri neimpărtăşite."

Cu o asemenea ascendenţă, care putea fi traseul muzical al lui Alexandru Dinicu? "Nu unul foarte spectaculos", recunoaşte acesta. "Am fost crescut de bunicii din partea mamei intr-o repulsie totală faţă de căntat. Am luat prima oară cursuri de vioară cu Ionescu-Galaţi, iar rezultatul a fost o bătaie straşnică de la părinţi, aşa că m-am răzgăndit pe moment. Abia din 1957 am inceput să particip la concursuri şi să iau premii. Am căntat pănă in 1981, cănd m-am retras, la Operetă, la Operă, la Sala Palatului şi la Teatrul Evreiesc, şi pe aproape orice scenă din Bucureşti. Am urmat mereu motoul lui Grigoraş Dinicu: «In amintirea mea, găndiţi-vă mereu la muncă!»." "Vreau să-l fac mare pe ăsta micu", mai adaugă cu duioşie bunicul Alexandru Dinicu, privindu-şi nepoţelul de 3 ani. Aşadar, harul lui Grigoraş Dinicu dăinuie incă peste generaţii...