Kit Harington, interpretul lui Jon Snow din serialul "Game of Thrones" (Urzeala Tronurilor), a fost invitatul vedetă al show-ului umoristului american Jimmy Fallon, The Tonight Show, unde a făcut câteva mărturisiri surprinzătoare, relatează online ediţia franceză a Hufftington Post.
Uneori există avantaje nebănuite atunci când eşti vedetă. Mai ales când eşti oprit de poliţie pentru exces de viteză, comentează ziarul.
Întrebat de Jimmy Fallon dacă a povestit cuiva despre ce soartă va avea Jon Snow în următorul sezon al serialului, Kim Harington a mărturisit că a făcut dezvăluiri despre soarta lui Jon Snow părinţilor şi iubitei sale. Fiind vorba de familie, actorul a declarat că nu era niciun inconvenient.
La insistenţele moderatorului dacă a făcut dezvăluiri despre principala intrigă a serialului vreunei persoane necunoscute, după ce a stat o clipă pe gânduri, actorul şi-a adus aminte că a spus totuşi cuiva necunoscut despre soarta lui Jon Snow.
În momentul în care se îndrepta cu maşina spre casa părinţilor, actorul a fost oprit de un poliţist pentru exces de viteză. Poliţistul i-a dat de înţeles că poate scăpa de amendă şi de o vizită la secţia de poliţie dacă îi spune ce se va întâmpla cu Jon Snow în sezonul viitor.
Iniţial actorul a crezut că este vorba de o glumă, însă la vederea figurii impasibile a poliţistului, Harington a fost nevoit să-i răspundă, aşa cum reiese din clipul extras din program şi postat cu subtitrare în limba franceză. AGERPRES