Diana Munteanu declară răspicat că atunci când are un scop, face tot ceea ce trebuie pentru a-l atinge.
Așa se face că luni și marți, de la 20:30, atunci când Poftiți pe la noi! ajunge în Maramureș să susțină corul de bărbați din Finteușu Mare, ea și Rona Hartner se costumează în țigănci și merg la piață unde, speră ele, vor aduna cât mai mulți bani. Fericite și puse pe treabă, Diana speră să dea lovitura vânzând cât mai multe flori, iar Rona, semințe.
Cele două vedete nu apucă să își laude marfa de două ori, că imediat sunt înconjurate de polițiști, care le întreabă de certificatul de producător, iar ulterior sunt rugate să părăsească piața.
Deși inițial cred că este vorba despre o glumă, în scurt timp cele două par a fi puse serios în încurcătură și nu prea mai știu pe unde să scoată cămașa.
Ce explicații dau polițiștilor Diana și Rona și cum se termină întâmplarea, luni, de la 20:30, la Antena 1.