Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Potrivit cumvaplace.ro, sub nicio formă ceaiul nu se cultivă în aerul rece și umed al insulelor britanice de dincolo de Canalul Mânecii, dar asta nu înseamnă că nu se cultivă în fostul mare Imperiu britanic.
Ceaiul a fost adus pentru prima dată în Marea Britanie la începutul secolului al XVII-lea de către Compania Indiilor de Est. Catherine de Braganza, soția regelui Charles al II-lea, este creditată pentru introducerea ritualului ceaiului la Curtea Regală engleză.
Prima ceainărie pentru doamne a fost deschisă în 1717 de către Thomas Twining și încet, încet, ceainăriile au început să apară în toată Anglia, aducând lichidul inițial scump și rezervat claselor de sus, la dispoziția tuturor.
Britanicii și-au dezvoltat și mai mult dragostea pentru ceaiuri în anii Imperiului Britanic din India. Probabil, însă, că cea care a făcut ca ceaiul să devină parte intrinsecă a filosofiei engleze a fost regina Victoria. Se spune că în copilărie nu i s-a permis să bea ceai sau să citească Times, deoarece guvernantei sale i se păreau obiceiuri mondene și moderne. Imediat după încoronare, însă, Regina a cerut să i se aducă cea mai recentă ediție a The Times și o ceașcă de ceai.
De altfel, regina Victoria este cea care a susținut și încurajat diverse asociații de caritate să împartă ceai celor mai puțin norocoși, într-un efort teribil de a reduce consumul de gin, în regat. La acea vreme, ceaiul a ajutat, de asemenea, la reducerea bolilor asociate urbanizării și calității proaste a apei, deoarece trebuia fiert înainte de a fi consumat, situație care a ajutat ca multe boli transmise prin apă să dispară. Între acestea dizenteria și holera.
De la dragostea pentru ceai, la tradiția ceaiului de după-amiază, nu a mai fost nevoie decât de un pas. Iar de acest pas este considerată responsabilă Anna Maria Stanhope, a 7-a ducesa de Bedford, în secolul al XIX-lea. Ea suferea de o ușoară lipsă de energie după-amiaza, așadar a început să bea cantități impresionante de ceai. Dar asta mai ales pentru că masa de seară în casa ei era servită după ultima modă, adică la ora opt, lăsând astfel o perioadă foarte lungă de timp între prânz și cină. Cum, cu mai bine de 100 de ani înainte, Contele de Sandwich se spune că avusese ideea de așeza o felie de friptură între două felii de pâine, pentru a mânca în timp ce derula alte activități, nu a fost prea complicat să se inventeze noi și noi umpluturi care să lege cele două felii de pâine și să însoțească, astfel, ceaiul de după-amiază. Pentru că nici singurătatea nu-i făcea prea bine, Ducesa a început să își invite prietenii să îi țină companie, iar la scurt timp, întreaga societate înaltă britanică a devenit pasionată de a bea ceai și a mânca sandviciuri micuțe în mijlocul după-amiezei.
Regulile ”ceaiului de la ora 5”
În timp, au fost stabilite și câteva reguli referitoare la cum se bea ceaiul englezesc. De preferat era cel cultivat în India sau Ceylon și era turnat din ceainice de argint în căni delicate de porțelan, cu un strop de lapte adăugat în ceașcă, sorbit și nu înghițit, și cu mare atenție la linguriță, aceasta nu rămânea niciodată în ceașcă, era așezată frumos în farfurioară.
În mod tradițional, ceaiul de după-amiază are alături o selecție de sandvișuri delicate (nelipsit fiind și cel cu felii subțiri de castraveți), scones cu smântână și dulceață și mici prăjiturele uscate și patiserie. Astăzi, însă, este doar un lux ocazional sau un răsfăț de vreo aniversare într-un hotel elegant și mai puțin asociat cu înalta societate. Nu de alta, dar oamenii tind să-l consume de mai multe ori pe zi, în funcție de situație.
Probabil pentru că le era greu să renunțe la o tradiție, britanicii au inventat însă high tea, cu totul altceva decât afternoon-tea. Numele îi vine de la masa înaltă (high) la care se servește, un fel de bufet, la ora la care lumea vine de la serviciu, adică după-amiaza târziu sau seara devreme. Să-i zicem în jur de ora 18… înainte de cină. Spre deosebire de ceaiul de după-amiază care se lua între 15 și 17. Ceaiul de seară se servește cu mâncare caldă, gătită, și dulciuri.
Dacă le mai rămâne loc britanicilor și pentru o cină la ora 20, înseamnă că au chiar avut o zi lungă și grea de muncă sau este teribil de frig și plouă rău afară. Altfel, cine poate să mănânce atâta fără să devină supraponderal?
