Are blană cenușie, care combină firele negre cu extremități albe, asemănătoare unui lup, pisica transilvană a ajuns la a patra generație de pui. Acest aspect, împreună cu alte caracteristici, le permite specialiștilor să înainteze procesul de omologare internațională.
Trăsături fizice
Exemplare din această rasă au fost prezentate la Timișoara, într-o expoziție de evaluare cu arbitri internaționali, potrivit stirileprotv.ro..
Printre trăsăturile fizice distinctive sunt botul ușor ascuțit și ochii verzi-aurii. Rasa s-a dezvoltat natural în zona Carpaților, răind inițial în aer liber, fiind ulterior adoptate de iubitorii de animale.
Temperament
Specialiștii și proprietarii pisicilor transilvane subliniază temperamentul blând și prietenos al acestei rase. Spre deosebire de alte rase, care pot manifesta momente de agresivitate, pisica transilvană este jucăușă, sociabilă și se integrează ușor în familia umană sau în grupuri cu alte animale.
După omologarea oficială, pisicile transilvane vor putea participa la competiții internaționale alături de rase consacrate, precum British Shorthair, Siberian sau Savannah.



