x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Probele din Cambogdia le dau mari bătai de cap vedetelor ,,Asia Express”: ,,Sunt anumite lucruri pe care nici fizic, nici psihic nu le putem face”

Probele din Cambogdia le dau mari bătai de cap vedetelor ,,Asia Express”: ,,Sunt anumite lucruri pe care nici fizic, nici psihic nu le putem face”

12 Mar 2018   •   14:40
Probele din Cambogdia le dau mari bătai de cap vedetelor ,,Asia Express”:  ,,Sunt anumite lucruri pe care nici fizic, nici psihic nu le putem face”
Sursa foto: DIANA OROS

Luni seară, de la ora 20:00, vedetele care au acceptat provocarea celui mai dur reality show ajung în a treia țară din maratonul de 5000 de kilometri, Cambodgia. Primul impact cu cea mai săracă țară din Asia îi descurajează, iar reticența localnicilor de a-i ajuta îi va îngreuna în îndeplinirea probelor, care par să fie din ce în ce mai dificile. Misiunile din seara aceasta vor necesita atenție, tehnică, rapiditate, dar și forță, căci echipele vor fi nevoite să care vase grele de lut, dar și să deslușească o parte din specificul cultural al localnicilor.

Testele la care vor fi supuși concurenții sunt conectate între ele, astfel încât nu pot fi îndeplinite în cazul în care aceștia nu au respectat corect instrucțiunile primei misiuni. Inițial, cele patru echipe rămase în concurs vor fi nevoite să facă rost de o sfoară și de o bucată de material de 7 metri lungime, pe care mai apoi să o taie în patru bucăți egale. Două dintre ele îi vor ajuta la realizarea unei Krame, o pânză tradițional Cambogdiană cu diverse utilizări, pe care o vor purta drept turban. Pe lângă scopurile decorative, krama poate să fie folosită ca șal, piesă de îmbrăcăminte, hamac pentru copii, dar și în gospodărie. De aceea, pentru că jocul este complex și necesită multă atenție, vedetele trebuie să nu uite de faptul că bucățile de material nefolosite trebuie să fie păstrate, căci se vor dovedi vitale în următoarea probă.

Și aici aceștia vor fi puși față în față cu specificul țării în care se află, iar misiunea vaselor de lut va fi un test al forței fizice, pentru că cei opt trebuie să mute recipientele cu ajutorul kramelor rămase, de-a lungul unei sfori, de la un capăt la celălalt: ,,Are o tonă, mi se pare imposibil. Nici gol vasul nu cred că poate fi mutat din pământ.”, afirmă Daniela Crudu. Vasele de lut sunt folosite de către localncii pentru a colecta apă de ploaie și poate asigura necesarul de apă potabilă pentru o familie de șase persoane, pentru multe luni secetoase. Testul se va dovedi cu atât mai dificil pentru echipele fetelor, care-și vor pune toate resursele de energie la bătaie pentru a-l îndeplini: ,,E foarte, foarte greu, mai ales pentru două fete. E dificil de ridicat, mi-am rupt spatele.”, mărturisește Ana Baniciu.

Misiunile nu sunt deloc simple, dar echipele se vor lupta cot la cot pentru a ajunge la Proba Amuletei, acolo unde pot câștiga 1000 de Euro și un avantaj imens, Steagul Auriu. Acest steag poate fi utilizat pentru a întârza o altă echipă timp de cinci minute și a-i face să își cheltuie toți banii pe care îi au. Tocmai de aceea, lupta va fi una extrem de aprigă. Probele din seara acesta îi vor lăsa pe unii dintre ei cu ochii în lacrimi, pentru că oboseala și lipsa condițiilor își spun din ce în ce mai clar cuvântul: ,,Eu nu pot să fac orice, sunt o persoană competitivă, dar sunt anumite lucruri pe care fizic și psihic chiar nu pot să le fac.”, declară Vica Blochina. Strategiile celor opt concurenți rămași se conturează acum și mai bine, căci fiecare dintre aceștia își dorește să ajungă cât mai aproape de marele premiu.

 Telespectatorii Antena 1 vor afla în seara aceasta de la ora 20:00 cine va rezista primelor provocări din Cambodgia și ce vedete vor ceda din cauza presiunii unui concurs extrem de greu, într-o nouă ediție a celui mai dur reality show-  ,,Asia Express”.

×
Subiecte în articol: Asia Express