x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Relatii 8 semne că nu este el alesul

8 semne că nu este el alesul

19 Oct 2018   •   15:20
8 semne că nu este el alesul

Este important să fii atentă la primele semne de la începutul unei relații, pentru că acestea îți vor spune dacă el este sau nu alesul. Experta în relații, Louanne Ward, înțelege cât de ușor este să te lași pradă emoților și să ignori semnalele că ceva nu merge așa cum trebuie, după cum notează Daily Mail.

Louanne oferă un ghid în opt pași care să te ajute să recunoști unele dintre cele mai importante semne că bărbatul din viața ta nu este alesul. 

1. Se grăbește

„Câteodată întâlnim pe cineva care se aruncă la picioarele noastre și ne spune tot ce vrem să auzim și ne poartă prin această călătorie magică”, a spus Louanne. În schimb, aceasta a atras atenția că pe cât de frumos poate părea, pe atât de trecător este. Aceasta spune că dacă o persoană grăbește relația și folosește acet tip de tehnici, trebuie să fii atentă, pentru că poate înseamna că are o problemă de control. 
„Aceste persoane încearcă să manipuleze.”, a mai spus experta. 

2. Are site-uri de socializare, dar nu are nicio poză cu el

Dacă v-ați întâlnit pe un site de socializare, fii atentă în mod special dacă cel cu care te întâlnești nu are nicio poză cu el. „Spune că e ceva privat, dar are o mulțime de prieteni. Comentează și este destul de activ la postările altora”, a adăugat aceasta. Motivul pentru care acest aspect trebuie să fie în centrul atenției este că indică faptul că ar putea să aibă ceva de ascuns, explică aceasta. 

3. Spune că nu știe ce vrea

Nu este nimic mai confuz decât cineva care spune că vrea o relație cu tine, dar pe de altă parte spune că nu știe ce vrea de la viață. 
„Spune că te place, că îi face plăcere să petreacă timp cu tine, dar nu știe ce vrea și nici măcar nu știe dacă vrea o relație”, spune Louanne. 

4. Accese de furie

Un semn că este o potențială problemă este atunci când persoana cu care te întâlnești își pierde cumpătul mult prea des, fără a avea un motiv întemeiat. „Începi să te întâlnești cu o persoană, iar lucrurile merg bine, dar se înfurie mult prea repede, fără vreun motiv și își poate îndrepta furia spre tine destul de repede.”, a mai spus experta. 

5. O persoană controlează situația

La începutul relației este normal să vă trimiteți unul altuia mesaje drăguțe, însă problema apare atunci când unul dintre vei controlează situația. „Poți să îi trimiți un mesaj sau să îl suni și să nu răspundă sau să nu îți trimită un mesaj înapoi. Uneori te poate lăsa așa pentru câteva ore sau zile.”, spune Louanne. 

6. Nu este dispus să lase de la el

Experta spune că inabilitatea de a face compromisuri este o problemă care poate fi observată de la începutul relației. De exemplu, atunci când îl rogi ceva găsește foarte ușor scuze. 

7. Sexul este întotdeauna în centrul atenției atunci când vorbiți

Nu este nimic rău dacă discutați despre sex, dar atunci când este subiectul principal ar trebui să îți pui câteva semne de întrebare. 

8. Spune în mod constant minciuni mici

În primele stadii ale relației, micile minciuni par nesemnficative, dar acestea sunt doar începutul. 

×