x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Relatii Ce este dragostea adevărată?

Ce este dragostea adevărată?

02 Noi 2018   •   12:10
Ce este dragostea adevărată?

Dezamăgirea pentru mulți apare atunci când ceea ce credeau că este „dragoste adevărată” se dovedește a nu fi. Poate chiar tu ai avut o serie de relații care ai crezut că vor dura o veșnicie, însă care s-au dovedit a fi o scânteie de câteva luni, scrie Your Tango

Publicația scrie că pentru a găsi dragostea adevărată este necesar ca mai întâi să înțelegi ce înseamnă asta. Dacă te întrebi „Ce este dragostea adevărată?”, aici sunt opt calități ale relațiilor dintre oameni care înțeleg ce înseamnă iubirea. 

1. Dragostea adevărată nu se menține nouă, ci durează

Este adevărat că toate iubirile încep ca fiind ceva nou, însă o iubire nouă este ceva ușor. Toată lumea simte emoțiile pe care le aduce o nouă relațile romantică. Cu toate acestea, o dragoste adevărată care durează trebuie să fie o iubire câștigată. Aceasta are nevoie de intenționalitate. Așa că trebuie să te decizi: vrei să dedici timp și efort pentru a obține o iubire care durează sau vrei să trăiești cu impresia că dragostea adevărată pur și simplu o să se întâmple?

2. Dragostea adevărată reprezintă conexiune emoțională

Cercetările au arătat că o conexiune emoțională este cel mai important factor pentru crearea unei iubiri care să dureze. Poți să ai conversații grozave despre viață, politică, sport sau aspirații, însă dacă nu există nicio conexiune emoțională, nu va exista nici atracție care să reziste în timp. 

3. Dragostea adevărată este accesibilă

Este important să știi că partenerul tău este disponibil atunci când ai nevoie de el. Când formăm o relație, ne așteptăm ca partenerul nostru să fie primul care va răspunde atunci când avem nevoie. 

4. Dragostea adevărată este receptivă

Când partenerul tău este în aceeași cameră cu tine, te aștepți să-ți răspundă când încerci să vorbești cu el. În primele faze ale relației, aveți avantajul prezenței unui nivel ridicat de dopamină. Creierul produce o mulțime de dopamină în primele stadii ale unei noi relații, ceea ce îi ajută pe mulți să fie mult mai emoționali decât ar fi în mod normal. Este necesar ca această conexiune să se păstreze pe parcursul relației. 

5. Dragostea adevărată este implicată

Poți să fii accesibil și receptiv, însă, totuși, neimplicat. În vremurile accesului rapid la informații, de câte ori ai fost într-un restaurant și ai observat că membri unui cuplu stau cu ochii în telefoane în timpul mesei? Aceste vremuri fac mult mai greu angajamentul, însă dragostea adevărată trebuie să te facă să lași deoparte orice lucru care te-ar putea distra și să acorzi atenție partenerului. 

6. Dragostea adevărată este mereu în creștere

Dragostea adevărată crește până la sfârșitul vieții. Toată lumea este de acord că viața este dificilă. Se întâmplă lucruri care sunt greu de suportat. Când două persoane sunt împreună în momente dificile, conexiune dintre ele crește. 

7. Dragostea adevărată este loială

Încrederea este baza oricărei relații sănătoase. Sunt o mulțime de aspecte în care trebuie să-ți pui încrederea. Astfel, trebuie să crezi că partenerul tău va fi un părinte bun, un prieten bun și că va fi lângă tine de fiecare dată când vei avea nevoie. O altă parte a loialității în dragoste este legată de fidelitate - nu este în regulă să ai aventuri emoționale sau sexuale. Este necesar să vă protejați inimile unul altuia, iar asta înseamnă să nu vă deschideți emoțional sau sexual în fața altora. 

8. Dragostea adevărată este transparentă

Este nevoie să fii deschis și transparent cu partenerul tău, pentru ca aceștia să-ți poată cunoaște cele mai profunde nevoi și dorințe. O relație distantă nu va funcționa niciodată. 

×
Subiecte în articol: dragoste adevarata