Potrivit acestora, nu doar expresiile faciale trădează emoțiile, ci și mișcările corpului, în special balansul brațelor și al picioarelor.
Cercetarea, publicată în Royal Society Open Science, arată că mișcările mai ample în timpul mersului sunt asociate cu agresivitatea, în timp ce mișcările mai reduse indică emoții, precum tristețea sau frica.
Cum au analizat cercetătorii mersul oamenilor
Echipa condusă de Mina Wakabayashi, de la Advanced Telecommunications Research Institute International, a cerut unor actori să își amintească momente din viață care le-au provocat emoții precum furia, fericirea, frica sau tristețea. Ulterior, aceștia au fost filmați în timp ce mergeau, purtând markere speciale care au permis captarea mișcărilor corpului fără influența expresiilor faciale.
Voluntarii care au vizionat înregistrările au reușit să identifice emoțiile exprimate la un nivel mai mare decât ar fi fost posibil întâmplător, ceea ce sugerează că mersul transmite semnale clare despre starea interioară.
Balansul corpului, indicatorul emoțiilor
Într-un al doilea experiment, cercetătorii au modificat artificial videoclipurile pentru a accentua sau reduce mișcările brațelor și picioarelor. Rezultatele au confirmat concluziile inițiale: un mers cu balans amplu este perceput ca fiind agresiv, în timp ce un mers mai rigid sau restrâns este asociat cu emoții negative, precum teama sau tristețea.
Implicații pentru viața de zi cu zi și tehnologie
Cercetătorii susțin că abilitatea de a interpreta emoțiile din mișcările corpului poate îmbunătăți interacțiunile sociale, ajutând oamenii să înțeleagă mai rapid starea celor din jur, chiar și în lipsa comunicării verbale.
În același timp, descoperirile ar putea avea aplicații în domenii, precum securitatea sau tehnologia. De exemplu, analiza mersului ar putea fi utilizată pentru identificarea comportamentelor suspecte în imaginile de supraveghere sau pentru dezvoltarea unor sisteme bazate pe inteligență artificială capabile să recunoască emoțiile utilizatorilor.
Studii recente realizate de cercdeători de la University of Texas at Dallas indică faptul că algoritmii de învățare automată pot detecta emoții, precum furia sau bucuria din mersul unei persoane, deși precizia acestor sisteme este încă limitată.
Specialiștii subliniază că, spre deosebire de expresiile faciale sau limbajul verbal, mersul este mai greu de controlat conștient, ceea ce îl transformă într-un indicator valoros al stării emoționale reale, pottrivit theguardian.com.



