x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Relatii Sclava plăcerii din zodiac

Sclava plăcerii din zodiac

28 Iun 2017   •   17:14
 Sclava plăcerii din zodiac

Fiecare dintre noi își alege propriile reguli după care să se ghideze în viață. Ne îndeplinim visele pe baza acestor norme menite să ne ajute să avem o viață mai bună și care să ne facă să ne simțim bine în pielea noastră. Astfel, unii aleg să își dedice întreaga viață familiei și să ignore toate celelalte aspecte. În alte cazuri, cariera se află pe primul loc, iar familia și viața amoroasă sunt opționale, scrie ziarulring.ro.

Acest lucru se întâmplă și în cazul zodiacului. Anumite semne din zodiac își aleg ca principal scop în viață bunăstarea familiei, pe când altele sunt egoiste și preferă să se pună pe ele pe primul loc și să își satisfacă toate poftele. Din această categoria face parte și sclava plăcerii din zodiac. Această nativă nu acordă o importanță atât de mare aspectelor emoționale. Pentru ea, cel mai important lucru este să se simtă împlinită cu ajutorul bunurilor materiale și cu o viață amoroasă incitantă. Este mereu în căutarea de aventuri și nu reușește niciodată să găsească o persoană alături de care să se simtă împlinită pe toate planurile.

×
Subiecte în articol: zodiac zodii horoscop relaţii cupluri