x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Ritual ciudat după Paște practicat în Muntenia și Dobrogea

Ritual ciudat după Paște practicat în Muntenia și Dobrogea

de Redacția Jurnalul    |    03 Mai 2023   •   18:00
Ritual ciudat după Paște practicat în Muntenia și Dobrogea
Sursa foto: Facbook Sorin Mazilescu

Un ritual funerar ciudat este practicat de fetele din România în săptămânile după Învierea Domnului Isus Hristos.

Acesta are loc în a doua și a treia săptămână după Paște. Obiceiul Caloianului presupune un ritual de îngropare a unei păpuși din lut, care este apoi dezgropată. 

Termenul Caloian vine din grecescul kalos - frumos și lani - Ioan. Ae practică în Dobrogea și Muntenia, într-o zi de marți din săptămânile a doua ori a treia după Paște, spune etnograful Sorin Mazilescu. 

La ceremonie participă fete, care se împart pe vârste în două sau mai multe grupuri, fiecare cu o conducătoare. 

„Fetele fac o păpuşă de lut. fFolcloristul Ion Aurel Candrea a demonstrat într-un studiu că originea numelui Caloian vine din slavul kale care înseamnă argilă, lut, un om mic, pe care îl împodobesc cu panglici, cârpe colorate şi flori, iar pe cap îi pun drept căciulă o coajă de ou roşu, oul înroşit fiind un străvechi simbol al Re- Învierii, al Soarelui care răsare în fiecare dimineaţă. În unele sate, micul idol de lut este îmbrăcat în straie ţărăneşți, cu opincuţe şi căciuliţă. Păpuşa se numeşte Calian, Caloian sau Scaloian", explică cercetătorul pe Facebook.

Caloianul este așezat într-un sicriu mic, bine încleiat pentru a pluti pe apă, ori se așează pe o scândură. Fetele pun în jur coji de ouă roșii, păstrate de la Paște, și flori, mai ales busuioc. Apoi îl îngroapă în câmp, pe malul apei ori într-un alt loc ascuns. 

„Înainte de înmormântare, una dintre fete se face preot, alta dascăl, a treia duce steagul, adică o trestie cu o batistă albă în vârf, înaintea popii, şi iarăşi una sau două fete duc sicriul ori scândura cu Caloianul. În urmă cortegiului vin celelalte fete, cu lumânări aprinse, bocind:

Caloiene, Ene,

Caloiene, Ene!

Cum ne curg lacrimile

Să curgă şi ploile,

Zilele şi nopţile,

Să umple şanţurile,

Să crească legumile

Şi toate ierburile!”, scrie Sorin Mazilescu.

Fete îi plâng pe ce dragi care le-au murit. 

După înmormântarea Caloianului, i se face pomană, ritual în care este bocit din nou. La trei zile de la înmormântarea Caloianului are loc ritualul de dezgropare. Acest lucru se întâmplă în a doua sau a treia joi dupoă Paște, sau în ziua de Paparude. Fetele merg la mormânt, îl dezgroapă și bocesc iarăși, scrie antena3CNN

 

 

×
Subiecte în articol: ritual funerar paste caloian muntenia dobrogea