În Statele Unite, Star Wars este deja un cult. În afara seriei cinematografice există o adevărată industrie, de la jocuri pe calculator, desene animate până la jucării şi haine. Star Wars Rebels este unul dintre serialele de desene animate extrem de populare. Acesta este difuzat de Disney Channel (sâmbătă, ora 9:10). Marele final al sezonului 1 va fi văzut în România pe 25 aprilie. Noi l-am prins la telefon pe Killian Plunkett, eminenţa cenuşie a serialului, art-directorul serialului Star Wars Rebels…
■ Ce visai să devii atunci când erai copil?
■ Nu aveam un vis anume. Tot ceea ce ştiam era că îmi plăcea să desenez. O făceam ca pasiune, nu mă gândeam că o să fac o carieră din aşa ceva. Pe atunci nu vedeam ceea ce fac astăzi ca pe o oportunitate, ca pe o sursă de venit. Ca orice copil iubeam Star Wars şi supereroii. Astăzi lucrez la desenele animate inspirate de Star Wars – Rebelii – şi mă simt extrem de norocos pentru asta.
■ Curentul SF sau Star Wars în special te-a atras încă de la început?
■ Da, aşa putea spune că da. Am văzut Star Wars în 1978, de ziua mea de naştere şi sunt destul de sigur că tatăl meu m-a dus la film pentru că de fapt el vroia să vadă filmul (râde). Îmi amintesc că vedem în alb-negru, la televizor, serialul Flash Gordon şi îmi plăcea foarte mult. Deci da, dinîntotdeauna mi-au placut astfel de lucruri.
■ Îţi aminteşti primul desen pe care l-ai făcut sau
■ Anii trecuţi am găsit unul dintre caietele mele vechi, din timpul şcolii. Nu ştiu de ce mama mea l-a păstrat dar am găsit acest lucru emoţionant. Îmi amintesc că acolo era prima bandă desenată pe care am făcut-o. Aveam cam şapte ani şi era vorba de un explorator cu costum de scafandru care trece prin diverse aventuri; era făcută cu pixuri de diferite culori…încă îmi amintesc cum lucram la ea…
■ Ce faci în timpul liber? Nu-mi spune: jocuri video.
■ Ok, nu o să-ţi spun asta dacă nu vrei… (râde) Îmi place să ies. Unul dintre lucrurile minunate când stai în San Francisco este că la 15 minute de mers, în orice direcţie, găseşti ceva interesant de făcut. Mă duc la film, dar nu văd suficiente filme câte mi-aş dori, admit mă joc din când în când jocuri pe calculator şi…imi place să citesc. Nu am vreun hobby major. Nu săr cu paraşuta, nu fac scufundări…
■ În România primul sezon din Star Wars Rebels tocmai se încheie. Ce-mi spui despre reacţia fanilor din Statele Unite la acest prim sezon?
■ Îmi face plăcere să spun că a fost un mare succes. Dacă intrii pe internet şi vezi reacţia fanilor vezi cât sunt de entuziasmaţi. Ultimul episod din sezon a avut un final puternic; ce se întâmplă în ultimele cinci minute i-a bulversat pe fani. Care acum sunt foarte curioşi să vadă ce se va întâmpla în următorul sezon. Iar noi suntem curioşi, la rândul nostru, să vedem cum publicul va reacţiona în sezonul doi.
■ Totdeauna m-am întrebat cum arată camera de lucru a unui tip care se ocupă de aşa ceva. Postere, figurine…aşa este?
■ Cred că cel mai bun termen care defineşte camera me este “haos controlat”. Sunt într-adevăr o mulţime de postere, figurine de asemenea, jocuri lego. De asemenea câteva săbii cu laser pentru ca cine vine să poată stinge lumina şi juca cu ele. Este într-ădevăr dezordine, însă eu încerc permanent să organizez lucrurile şi pot să spun că atunci când caut ceva, găsesc (râde)…
■ Să înţeleg că atunci când cineva vrea să folosească unul dintre obiectele tale reacţia ta este: nu le atingeeee!
■ Nu, nu este aşa (râde). Sunt foarte deschis, nu este nici o problema
■ Ţi-ar fi plăcut să trăieşti “într-o galaxie foarte, foarte îndepărtată”…
■ Eu sunt mulţumit că trăiesc în această galaxie şi că desenez despre cealaltă…Şi nu cred că sunt jocuri video în aceea galaxie îndepărtată…
■ Te plictiseşti vreodată?
■ Nu, asta pot spune cu mâna pe inimă. Într-o meserie ca a mea nu te plictiseşti niciodată. Deşi desenezi tot timpul, fiecare zi este altfel, totul se schimbă, apar lucruri noi de la o săptămână la alta. Scenariul se schimbă şi el, aşa că urmărim şi noi poveştile şi suntem norocoşi că aflăm ce se întâmplă înaintea tuturora (râde). Câteodată apare puţin strs, dar niciodată nu te plictiseşti.
■ Ai început deja munca la sezonul doi din Star Wars Rebels?
■ Da lucrăm la sezonul doi de astă vară.
■ Pun pariu că aştepţi cu nerăbdare premiera din decembrie cu Star Wars The Force Awakens
■ Sunt foarte emoţionat. Aştept cu nerăbdare premiera. Anul acesta Crăciunul va veni mai devreme (râde)