Probabil că nu există elev care să nu fi absolvit liceul în ultimii 30 de ani pe melodia „Ani de liceu”, iar duminică, de la 13:00, Stela Enache vorbește, printre altele, la „Dincolo de aparențe” și despre această melodie fenomen care încă se bucură de un succes nemărginit. „În momentul în care încep să cânt această piesă se face ziuă de la tablete, telefoane, aparate foto și așa mai departe”, declară artista, lăsând să se înțeleagă cât sunt de dornici oamenii să o imortalizeze în timp ce interpretează această piesă.
Tot în timpul unui concert susținut de curând la Cluj Napoca Stela Enache a simțit cât de mult este apreciată de generația tânără, iar experiența a fost cu atât mai emoționantă cu cât a revenit în locul în care, cu ani buni în urmă, a petrecut atunci când a împlinit 18 ani. „Am fost la Cluj și iată-mă în locul în care eu mi-am serbat majoratul, cântând în fața unui public entuziast și frumos care a cântat cu mine. Abia am putut să trec printre tinerii de acolo să ajung pe scenă”, povestește Stela Enache.
Invitata Florentinei Fântânaru va mărturisi că are prieteni încă din grădiniță și că îi place să păstreze legătura cu oamenii pe care îi cunoaște. „Vreau să spun că eu în sinea mea am rămas același om exuberant, optimist, încrezător. Cred în prietenie și în lucrurile frumoase”, precizează artista.
S-a iubit cu Florin Bogardo
Stela Enache şi Fflorin Bogardo au avut o căsnicie perfectă, care a durat mai bine de 39 de ani, însă destinul i-a despărţit într-un moment neaşteptat. Răpus de boală, compozitorul a decedat sub privirea disperată a femeii iubite, iar golul din sufletul marei artiste a fost aproape imposibil de umplut.