x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Arta ciocolatei, la malul mării

Arta ciocolatei, la malul mării

de Florina Grigorie    |    17 Aug 2008   •   00:00
Arta ciocolatei, la malul mării

EXPERIENŢĂ  ●  Modelaj "te lingi pe degete"
Atelierul de ciocolată ChocoArt, din Constanţa, se doreşte a fi un nou punct de atracţie turistică. Indiferent de vîrstă, puteţi pătrunde în lumea copilăriei. Oricine poate realiza sculpturi în ciocolată şi picturi pe plăci de zahăr.



EXPERIENŢĂ  ●  Modelaj "te lingi pe degete"
Atelierul de ciocolată ChocoArt, din Constanţa, se doreşte a fi un nou punct de atracţie turistică. Indiferent de vîrstă, puteţi pătrunde în lumea copilăriei. Oricine poate realiza sculpturi în ciocolată şi picturi pe plăci de zahăr.

Luni, 11 august, cu ocazia deschiderii primului atelier de ciocolată din Europa de Sud-Est, a avut loc la Constanţa conferinţa de presă cu privire la prima experienţă practică pe tărîmul ciocolatei, din România. Este vorba despre Atelierul de Ciocolată "ChocoArt", lansat de Silvian Miron, care este şi fondatorul brandului "Silvian", maestru în arta culinară. El este specializat în Franţa în creaţii din zahăr şi din ciocolată şi recunoscut pe plan internaţional. Excelează şi la capitolul torturi prin creaţii cu totul speciale, personalizate în funcţie de ideile şi visele clienţilor săi. De asemenea, este membru în Uniunea Internaţională a Patiserilor, Cofetarilor şi Preparatorilor de Îngheţată şi singurul român care a primit Trofeul de Aur "Arch of Europe" pentru excelenţă şi prestigiu antreprenorial. Acest premiu a fost acordat de Organizaţia internaţională Business Initiative Directions. Evenimentul a fost găzduit de cîntăreaţa şi prezentatoarea tv Alina Sorescu.

INVITAŢIE.
Sînteţi aşteptaţi cu mic, cu mare, începînd cu 20 august, într-un spaţiu special amenajat în noua clădire "Silvian" de pe Bulevardul I.G. Duca nr. 73, în Constanţa, zona Casa de Cultură, unde veţi avea parte de surprize dulci. Pentru a păşi în lumea ChocoArt, preţul este 15 lei de persoană şi reprezintă materialele consumabile pentru a putea modela în ciocolată. Copiilor li se dă echipament special, format dintr-un şorţuleţ şi bonetă de cofetar, o prăjitură şi un suc, iar pentru adulţi se oferă o degustare de vin şi ciocolată. Doamnele au posibilitatea de a proba rochii de ciocolată.

COLABORATORI. Cu ocazia lansării atelierului de ciocolată ChocoArt, Silvian ni i-a prezentat pe cei doi invitaţi speciali: Jean François Arnaud, directorul tehnic al Şcolii Naţionale Superioare de Patiserie, Cofetărie, Ciocolaterie şi Preparare a Îngheţatei, din Franţa, iar cel de-al doilea a fost Sergiu Nedelea, sommelier, interpret şi dirijor în orchestra HoReCa, acesta oferindu-ne o degustare de vin asociată cu ciocolată pentru senzaţii aparte, realizată cu sprijinul Murfatlar, Puratos şi Transilva Ciocolată. Sfatul este de a combina vinul roşu sec cu ciocolata amăruie, iar vinul alb dulce cu o prăjiturică sau o ciocolată dulce.

×
Subiecte în articol: ciocolata expozitie