x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Avertizare meteo de ploi, vânt şi grindină, în intervalul 23 - 25 iulie

Avertizare meteo de ploi, vânt şi grindină, în intervalul 23 - 25 iulie

23 Iul 2011   •   07:18
Avertizare meteo de ploi, vânt şi grindină, în intervalul 23 - 25 iulie

In intervalul 23 iulie, ora 21:00 - 25 iulie, ora 21:00, instabilitatea atmosferica va cuprinde treptat toate zonele tarii, anunta Administratia Natioanla de Meteorologie. Pe arii extinse vor fi ploi torentiale, descarcari electrice si intensificari ale vantului si vor fi conditii de grindina.

Intensitatea fenomenelor va fi mai mare in sud-vestul, vestul si centrul teritoriului, precum si in toate zonele de deal si de munte, iar cantitatile de apa vor depasi local 25 l/mp si izolat 50 l/mp.

×