x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Citroën C5 - Şarmul unei limuzine aristocratice

Citroën C5 - Şarmul unei limuzine aristocratice

de Sebastian S. Eduard    |    31 Oct 2008   •   00:00

Cu maşina asta ar trebui dotaţi băieţii din Primăria Capitalei. Aşa ar putea şi ei să jure cu mâna pe inimă că străzile sunt asfaltate şi nu e urmă de groapă în carosabil.



Pentru că, serios, primul cuvânt care îţi vine în minte când te urci într-un C5 este "confort". De vină este suspensia normală, metalică – o adevărată plăcere pentru coloană (e vorba de cea vertebrală, nu de direcţie).

Maşina asta, cu valenţe aristocratice, pare construită, ca şi Laguna, pentru evadările din oraş. Spaţiile generoase, calitatea materialelor, dotările numeroase şi, nu în ultimul rând, silueta fluidă o apropie mai mult – părerea noastră – de o maşină din clasa "executive" decât "family". Volanul este şi el extrem de accesorizat şi ai pe el inclusiv pilotul automat. Un lucru bun este faptul că centrul volanului nu se roteşte împreună cu acesta, aşa că poţi umbla la reglaje şi în timpul virajelor. Un lucru mai puţin bun este faptul că după viraj volanul nu revine în poziţia de "înainte" cu promptitudinea obişnuită.

Pozitivă este şi multitudinea motorizărilor noului C5: nu mai puţin de patru variante pe benzină şi alte opt variante pe motorină, cu preţuri variind între 19.000 şi 32.000 de euro. De luat, de asemenea, în calcul şi Noul C5 Tourer (break), care vine şi el cu alte şase motorizări.

Noi am testat

 Motorizare:  2.0L/143 CP
 Cutie:  manuală, 5+1
 Viteză maximă:  210 km/h
 Acceleraţie: 0-100km/h: 10,7 s
 Consum: 8,4/6,3/12,0 l

NEWS

ANUL 2009, CA 2006. Vânzările de automobile noi se vor situa anul viitor la un nivel apropiat celui din 2006, de aproximativ 300.000 de unităţi, date fiind criza economică şi actualele condiţii de piaţă din România, a declarat directorul general al Automobile Dacia, François Fourmont. El a menţionat că trebuie reluat programul de înnoire a parcului auto în 2009, încă de la începutul anului, în caz contrar, unii dealeri vor avea probleme de funcţionare. Vânzările de autovehicule de pe piaţa românească au crescut anul trecut cu 23,4%, la 366.819 unităţi, faţă de nivelul din 2006, când au fost comercializate 297.162 de unităţi.

AERO X. Până la 2 noiembrie, în showroom-ul Augusta Motors din Pipera Tunari poate fi admirat Aero X concept car, prezentat pentru prima oară în 2006, la Salonul Auto de la Geneva. Coupe-ul sportiv în două locuri al celor de la Saab "sparge" toate convenţiile auto atât la interior, cât şi la exterior. Uşile se deschid pe verticală, iar volanul este  amplasat într-o veritabilă cabină de spionaj. Cât despre motor, este un V6 de 400 CP BiTurbo BioPower. Tentant, nu?

×
Subiecte în articol: auto